Alfabetul animalelor: PISICA

Pisica - ilustratie de George Romila

Pisica – ilustratie de George Romila

P, p
PISICA

E insidioasa,
Parca-i crescuta numai în casa,
Mândra ca i se spune felina;
E invidioasa,
Pe nimeni nu lasa
Sa stea pe pat, pe covor, chiar pe terasa;
E mincinoasa:
Toarce, dar nu toarce nimica;
Unde-i caierul,
Moale ca aerul,
Unde-i fusul, unde e firul,
Subtire ca zefirul,
Ca la bunica?
Sta si se joaca toata ziulica…
N-o iubeste nici câinele, nici stapânul
E lenesa: nu mulge vaca, nu-ntoarce fânul;
Si n-o mai iubeste stapânul deoarece
Nu e în stare sa prinda un soarece.
De atâta somn, a ajuns dolofana:
„Eu sunt de soi nobil, adica… persana”:
Altadata vorbea c-un cocos în engleza:
„Stapânii ma pretuiesc, pentru ca sunt… birmaneza!
(De fapt era un soi pur: maidaneza).
Altadata vorbea c-o bârsana:
„Nu te uita asa curios… eu sunt… egipteana…
Si înca ceva: am statut de persecutata,
Pentru ca, odata,
Într-un ev mediu, se pare,
Am ars alaturi de o vrajitoare.
Daca n-am fi de soi,
Ar mai fi fost desenele animate
Intitulate
„Pisicile aristocrate”?
Suntem atât de pretuite,
Încât unul dintre noi, adica Tom
A primit chiar nume de om:
Si mai e ceva: la o adica
E chiar atât de rau sa fii pisica?
De-o pisica nu ti-e frica,
Dar sa te vad, hahalera,
Ce te faci c-o pantera!
Si tu, câine de dupa gard,
Ai mai latra, dac-as fi leopard?
Ai mai fugi dupa mine,
Dac-as fi un ghepard?
Sa te vad asadar:
Daca ma prefac în jaguar?
Si nici asta nu-i o gluma:
Sincer, te-ai pune c-o puma?
Ai mai avea echilibru,
Daca te-ar scarpina un tigru?
Dupa cum vezi, din vremuri lacustre,
Am numai neamuri ilustre…”

Lucian Strochi