Maxima zilei: O singură întrebare pentru politicieni: de ce se străduiesc atât de mult să ne facă nouă bine, privându-se ei de atâtea alte beneficii?

O dreaptă scurtă e mult mai lungă decât cel mai lung segment de dreaptă.

O fecioară poate intimida mai mult decât o armată înarmată până în dinţi. Tocmai pentru că pare neînarmată.

O femeie fără poşetă e mai indecentă decât o femeie în pielea goală (din gândirea unei femei).

O femeie necunoscută e ca o carte închisă: amândouă sunt pline de promisiuni. Numai să nu fie vorba de o carte de telefon sau de mersul trenurilor.

O istorie morală a literaturii române ar fi plicticoasă şi goală precum paradisul. Şi apoi: câte pagini ar avea o asemenea istorie?

O iubeam atât de mult, încât îi simţeam mirosul cu câteva ore înainte de venirea ei la mine.

O lege împotriva omului e o fărădelege.

O limbă moartă nu e acelaşi lucru cu „i-a lăsat cu limbă de moarte”.

O oraţie pentru o raţie. Nu e un calambur, e filozofie.

O pată pe o cămaşă albă e absolut necesară pentru a se remarca albeaţa cămăşii. De aici şi expresia „o pată de culoare”.

O piesă de teatru jucată, adică un spectacol, este o sumă incredibilă de trădări. Trădează autorul, regizorul, scenograful, actorul, maestrul de sunet, maestrul de lumini. Ultimul care trădează este spectatorul.

O ţară e cu atât mai prost guvernată, cu cât are mai multe legi.

O,  fascinaţia locului comun.

O, Doamne, dă-mi puterea să fiu cu adevărat umil…

O, Doamne, dă-mi puterea să fiu slab şi umil!

O, lumea e o albă pânză şi umbra ei rărită e poemul.

Oamenii aleargă după sfere, mai rar după cuburi, aproape deloc după conuri şi piramide.

Oamenii ar trebui să poarte după moarte alt nume. Morţii nu trebuie să se amestece cu cei vii.

Oamenii ar trebui să-şi aleagă un nume doar atunci când devin conştienţi de responsabilitatea de a purta un nume.

Lucian Strochi