–Domnul Preşedinte este supărat.

–Domnul Preşedinte este foarte supărat.

–Domnul Preşedinte este extrem de supărat.

Cuvintele se loveau de bolţi, de colţuri, treceau prin coridoarele largi, înalte, goale, sprijinite de coloane, ale Palatului Prezidenţial, se întorceau amplificate ca un ecou, cu uşoare modificări ale superlativului absolut, plecau ca un strigăt de mânie şi ajungeau şoapte, se risipeau în murmure îngrijorate.

-Domnul Preşedinte e astăzi foarte, extrem, foc de supărat.

Întrebarea, multiplicată de mii de ori, se îngrămădea sus, în nervurile gotice, ca o colonie de lilieci: de ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce? de ce?

-Domnul Preşedinte e deranjat de forma norilor, de culoarea norilor, de existenţa norilor, e foarte supărat că cerul albastru al patriei e maculat, mânjit, pătat de nori.

-E foarte îngrijorat că nimeni nu ia nicio măsură.

Fraza se rupea nemilos, în alte ecouri: e îngrijorat, e îngrijorat, e îngrijorat, e îngrijorat, e îngrijorat… şi nicio măsură, nicio măsură, nicio măsură, nicio măsură, nicio măsură, nicio măsură.

-Cineva trebuie să răspundă pentru asta.

Acum reverbera totul, fiecare cuvânt: Cineva Cineva Cineva Cineva trebuie trebuie trebuie trebuie să răspundă să răspundă să răspundă să răspundă să răspundă pentru asta pentru asta pentru asta pentru asta pentru asta. Ca o lovitură de sabie, sfâşiind o pânză: asta, asta, asta.

Preşedintele avea dreptate: drapelul patriei era albastru, fără nicio pată. Drapelul patriei e sfânt, nimeni nu îl poate păta.

-Doar sângele e sfânt.

-Dar sângele nu pătează, sângele spală, drapelul patriei se spală cu sângele eroilor.

În această noapte era semianunţată vizita Preşedintelui în R., locul de naştere al trebustanilor, vatra lor.

Trebustanii nu s-au născut dintr-o mamă şi dintr-un tată, ca toată lumea, ei s-au născut în luptă, din luptă.

Când ajungea Preşedintele, lupta trebuia să fie în toi. Luptau duhurile strămoşilor cu duhurile duşmanilor.

Căci eroii sunt nemuritori, duhurile lor nu sunt decât faţa lor nevăzută, nocturnă, eroii se bat continuu, zi şi noapte, pentru libertatea patriei, pentru naţiune, pentru viitorul ei luminos.

Se luptă noaptea pentru viitorul luminos al patriei, adică pentru noi, care suntem viitorul, visul de aur al strămoşilor care au luptat, luptă şi vor lupta pentru liberate, independenţă, democraţie, pace, pentru un viitor luminos şi continuu. Locurile pe unde trecea Preşedintele erau marcate cu steguleţe, benzi, numere.

Cam aşa cum se procedează în alte ţări atunci când s-a comis o crimă – iertaţi-ne comparaţia.

În locul steguleţelor vor fi montate plăcuţe de bronz cu inscripţia, uşor modificată din cauza numeralului ordinal: Aici a călcat pentru prima oară al douăsutetreizecişişaselea pas al Preşedintelui. Aici a călcat al douăsutetreizecişişaptelea pas al Preşedintelui. Aici a călcat al douăsutetreizecişioptulea pas al Preşedintelui.

Modest, Preşedintele nu accepta decât imortalizarea primilor trei paşi.

Primii trei paşi sunt importanţi în orice domeniu.

Cuvintele acestea erau reproduse obligatoriu oriunde, în şcoli, în spitale, în cluburile de dans, în atelierele mecanice.

Erau şi primele cuvinte ale Imnului Naţional, imn pe care îl interpreta, cu o voce uşor răguşită, dar atât de virilă, de răscolitoare, însuşi Preşedintele şi care imn se dansa obligatoriu, un pas înainte, doi paşi înapoi, de către toată lumea.

Trebuie spus că râsul sănătos al Preşedintelui, atât de sănătos, de optimist şi de tonic era imprimat în peste zece milioane de C.D.-uri, multe cerute la export.

Hohotul de râs al Preşedintelui este o adevărată simfonie, el deşteaptă o naţiune, o mobilizează timp de douăzeci şi patru de ore, îi dă un sens… -spunea inspirat un critic muzical, laureat al Ordinului Naţional Lira de Aur.

Gările şi autogările au cerut ca acest râs al preşedintelui să fie semnalul sonor pentru sosirea şi plecarea trenurilor, autobuzelor. Semnalul pentru apelul de deşteptare pentru turişti în hoteluri era tot hohotul de râs prelung, răscolitor al Preşedintelui.

Melodia preferată care anunţa un apel pe telefonul celular era tot hohotul inegalabil al Preşedintelui. În această noapte, Preşedintele avea să facă două anunţuri importante. Nimeni nu ştia exact despre ce e vorba, dar se bănuia că ar fi ceva legat de cultul eroilor, cam atât.

Preşedintele ţinu un discurs scurt, energic, aproape milităros, precis, clar, anunţă că muntele ce străjuia bătălia avea să devină U.P.N., adică Uriaşa Piramidă a Neamului, va fi amenajat şi restaurat în aşa fel, încât să pară o piramidă naturală, perfectă şi, totodată, ţinând cont de cererile adresate lui de către toţi concetăţenii se hotărâse să accepte Înalta şi Onoranta Funcţie de P.P.P., adică Preaiubitul Preşedinte Perpetuu.

Nimeni nu-i mai ştia numele adevărat, ci doar numele metaforice şi metafizice: I. C. –Iscusitul Cârmaci, M. G. –Marele Gânditor, P. P. – Preiubitul Părinte, P. R. – Profund Respectatul, E. Z. –Egalul Zeilor, A. N. – Abilul Negociator, N. L. – Neînfricatul Luptător, A. P. –Atletul Păcii, M. L. –Minerul Luminos, S. T. –Soarele Trebustanului, M. D. –Meridianul Dreptăţii.

Fiecare cetăţean avea dreptul şi obligaţia de a se adresa Preşedintelui cu Două Litere.

Preşedintele însuşi semna decretele tot cu două litere, în fiecare zi altele, unele alese chiar de el în persoană.

Surprinsese, enorm şi plăcut, semnătura de la Decretul Aerului, Pământului, Apelor (pe care îl semnase S.O. –Supremul Osmiu).

Învăţaţii se chinuiseră mult să descifreze mesajul ascuns, Preşedintele avea întotdeauna, chiar atunci când rostea un singur cuvânt, o singură literă, un mesaj ascuns şi profund adresat naţiunii şi, până la urmă, academicienii au concluzionat că osmiul era cel mai dens element, cu alte cuvinte cel mai greu element de pe Terra, ceea ce dădea greutate Decretului, care devenea Organic şi Esenţial (D.O.E.) spre deosebire de Decretele Ordinare şi Curente (D.O.C.).

P.P.P. –de acum îl vom cunoaşte doar cu acest nume, căci, prin folosirea a Trei Litere se intrase într-o Nouă Eră, cea a Consolidării Edificării Construcţiei Democratice în Trebustan (C.E.C.D.T.) – decretase printr-un Decret O.E. folosirea obligatorie a prescurtărilor, a „esenţializărilor”, a iniţialelor, lucru ce presupunea multiple avantaje, economie enormă de spaţiu şi de timp, creşterea vitezei, (s = v x t), deci a productivităţii, precum şi stimularea imaginaţiei, cetăţenii fiind informaţi o singură dată prin M.O. (Monitorul Oficial) asupra semnificaţiilor unei prescurtări.

A.L.N.N. adică Avantajul Limbii Noastre Naţionale asupra C.L.N. (Celelalte Limbi Naţionale) constă în faptul că s-a produs egalitatea între vocale şi consoane, L.N.N. devenind o limbă letrică, adică L.L., spre deosebire de alte limbi care sunt în cel mai bun caz silabice (L.S.).

Existau destule alte avantaje, oricine putea stenografia discursul P.P.P., Hohotul de Râs era notat H.R. (se pronunţa Hâr) şi era un exemplu clasic de adecvare a limbii la gândire şi simţire.

Fuseseră oricum eliminate din limbă repetiţiile de silabe ale unui cuvânt (Hohot se scria Hot, Cocor – Cor, Pepene – Pene etc.).

Pentru un Neiniţiat putea să pară oarecum ciudat şi greoi, pentru un trebustan, dimpotrivă, era un prilej de pertuă (adică perpetuă) înctare (adică încântare), limba devenind şi un joc, un rebus, un exerciţiu relaxant.

Desigur lucrurile erau mult mai complexe, H.R. –ul P.P.P. era completat de M.T, P.B., L.D. (Marea Tristeţe, Plânsul Bogat, Lacrima Divinului), toate acestea, mai mult decât metafore, erau cocteiluri consumate în cele mai distinse, selecte şi aproape secrete baruri şi cluburi private, la unele recepţii şi chiar în cazuri de protocol zero.

Moneda Naţională (M.N.), era normal, Trebustanul, cu subdiviziunile Rebustan, Ebustan, Bustan, Stan, Tan, An, N.

Nu existau decât monede, hârtia fiind considerată perisabilă şi mai uşor de falsificat. Monedele erau din Platină, Aur, Argint, Bronz, Alamă, Oţel Inoxidabil, Oţel Normal, Fontă.

Regulile la palat erau foarte simple: doar preşedintele avea voie să folosească Indicativul Prezent şi Indicativul Viitor (I.P şi I.V.), (Viitorul I şi Viitorul II se unificaseră: nu există decât un singur viitor) ceilalţi miniştrii, secretarii de muncă, putând folosi doar C.O.T.-ul (Conjunctiv-Optativul Trecut) (nu se mai spunea Perfect, pentru a nu se produce confuzii, nimeni în afară de P.P.P. nu era Perfect).

Era interzisă cu desăvârşire umbra, nimeni şi nimic nu trebuia să umbrească măreţia luminoasă a Trebustanului, de aceea era mai sigur să foloseşti zonele întunecoase ale clădirii, având avantajul că, în acest fel, păreai tu însuţi mai luminos.

Exista desigur şi o Opoziţie în Trebustan, aceasta era obligată să aibă o activitate deosebită, clară, limpede, pentru a fi apoi eficient, rapid şi radical combătută.

Uneori erau şi erori, adevărate T.M. (Trădări Majore), cum a fost şi metafora L.D. (pe care unele cercuri reacţionare din străinătate aflate în cârdăşie cu un grup restrâns de complotişti s-au grăbit s-o traducă drept Lilialul Dictator), ceea ce era o ruşine naţională, preşedintele putând fi cel mult L.L. (Lilialul Luptător, Lilialul Liberator (se admiteau şi unele licenţe), Lilialul Laborios, Lilialul Lăncier, Lilialul Lămuritor, Lilialul Laureat, Lilialul Leonin, Lilialul Longeviv, Lilialul Luceafăr, Lilialul Lucid, Lilialul Luminat), întrucât s-a demonstrat convingător că „D” era de fapt un „L” ceva mai ezitant, cu o coadă nepermis de lungă, ceea ce arăta clar şi fără vreun dubiu şi degenerescenţa gândirii subterane a infamului.

Un ultim aspect: gândirea pepepistă se baza pe lapalisade, ceea ce tranforma orice propoziţie a P.P.P. –ului, fie într-un aforism sau proverb, fie într-o vorbă de duh, într-un un vers mnemotehnic sau într-o lozincă mobilizatoare.

Câteva exemple: omul e om, trebustanul e trebustan, trădarea e trădare, erau mostre de echilibru şi de profunzime a unei gândiri apolinice, alte exprimări precum uitarea e trădare, omul e uitare, cuvântul e cu vânt sunt pătrunse de o dialectică subtilă, al doilea termen marcând saltul calitativ, după explozia nominală şi cantitativă.

P.P.P. a descoperit şi fundamentat teoretic şi practic reversibilitatea proverbelor, fiecare proverb având un antonim logic, un invers, un alt proverb cu semnul minus.

Astfel, pentru Cine ştie carte are patru ochi, P.P.P. a ales continuarea Cine ştie carte orbeşte, pentru Noaptea toate pisicile sunt negre a găsit Ziua toate zăpezile sunt albe sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă a avut inspirata continuare Cucuveaua şoareci mănâncă (formulare genială, întrucât şi cucuveaua poate fi mâncată de pisică, dar şi cucuveaua poate ucide o pisică) sau Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci cu o continuare-avertisment pentru cei care părăsesc credinţa străbună: Pisica păgână prinde şoareci. Asta ca să ne referim doar la pisici.

P.P.P. e foarte popular: coboară între oameni, strânge mâini, zâmbeşte. Infama, abjecta Opoziţie nu s-a sfiit să comenteze fraza: da, coboară între oameni … în beciuri secrete, strânge mâini… dar şi picioare în menghină şi zâmbeşte … când aude urletele torturaţilor.

Activitatea P.P.P. este foarte diversă: dă numele său unei specii noi de trandafir, pune pietre de temelie pentru construcţiile viitorului, vizitează zone sinistrate, în Trebustan sunt cutremure dese şi anual au loc inundaţii, participă la şedinţele Guvernului, acordă audienţe colective, ţine discursuri, conferinţe de presă, examinează totul: şosele, poduri, căi ferate, avioane, tractoare, deschide Anul Şcolar, participă direct la Congresul Internaţional de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, conduce Adunarea de Bilanţ a Serviciilor Secrete, Semisecrete şi Transparente, conduce tancuri, avioane, vapoare, maşini de formula I, bate monedă… pe anumite chestiuni, se adresează direct trupelor aflate pe fronturile din Azbuchistan, Burchistan, Cârcâristan, Doministan, Zanzistan.

Preşedintele conduce un fel de parlament unicameral trebustan, numit Consiliul Oamenilor Renumiţi (C.O.R., fiecare membru în parlament fiind un specialist renumit într-un domeniu, în aşa fel, încât suma competenţelor Consiliului să fie egală cu cea a P.P.P.).

Problema minorităţilor s-a rezolvat simplu, prin transformarea minorităţii în majoritate, a majorităţii simple în majoritate absolută, a majorităţii absolute în unanimitate.

Aceste adevăruri ies la iveală o dată la patru ani, când au loc alegerile generale, câştigate de fiecare dată de Uniunea Unanimă Unică Umanistă Unitară Urbană Utopică Uzuală Ubicuă (U.U.U.U.U.U.U.U.) cu o unanimitate absolută, dacă se poate spune aşa ceva.

P.P.P. este blând, cu fruntea înaltă, boltită, cu ochii negri, strălucitori.

Seamănă bine cu toţi marii lideri ai umanităţii: poartă mustaţă discretă papillon, pantofi comozi precum Hruşciov, cântă la saxofon, scrie versuri precum Mao, e mic de statură, poartă căciulă de astrahan, are sceptru şi decoraţii, poartă ochelari si-berieni, ridică mereu mâna dreaptă, zâmbeşte permanent, pare fericit, preocupat, iubitor de oameni şi de animale, bun creştin, îşi începe întotdeauna discursul cu o tuse semnificativă, aşteaptă răbdător aplauzele, nu se teme de întreruperi.

–Domnul Preşedinte este supărat.

–Domnul Preşedinte este foarte supărat.

–Domnul Preşedinte este extrem de supărat.

-Domnul Preşedinte e deranjat de forma norilor, de culoarea norilor, de existenţa norilor, e foarte supărat că cerul albastru al patriei e maculat, mânjit, pătat de nori. E foarte îngrijorat că nimeni nu ia nicio măsură.

E mobilizat Marele Stan Major (în Trebustan peste tot cuvântul stat e înlocuit cu cuvântul stan), sunt chemaţi pompierii, aviaţia, hidrologii, meteorologii.

-Să încercăm cu cristale de clorură de argint. Ruşii aşa împrăştie grindina.

-Aici nu e vorba de grindină, ci de nori.

-Norii se formează prin evaporarea apei. Apa se evaporă prin transpiraţia pădurilor.

-Să tăiem pădurile, să asanăm mlaştinile, să acoperim cu poduri râurile.

-Dificil şi e o soluţie pe termen mediu şi lung.

-Ar mai fi o rezolvare. Să obţinem nori uniformi, care să acopere tot cerul. Să-i vopsim apoi în culoarea steagului nostru.

-Dificil şi e o soluţie pe termen mediu şi lung.

-Ar mai fi o soluţie: să pretindem că noi vedem doar cerul senin, fără nori. P.P.P. va crede în cele din urmă că i s-a părut că vede nori, apoi chiar că nu îi va mai vedea.

-Ce spune Marele Stan Major?

-Ar fi o soluţie. Dar dacă trădează cineva?

-Trădarea e uitare. Cine a trădat o dată, nu va trăda şi a doua oară. Nu va mai putea să trădeze.

(S-au adoptat şi alte măsuri importante. Între altele a fost destituit Directorul General al Meteorologiei, iar sintagma Timp probabil a fost înlocuită cu sintagme precum Timpul cert, Vremea sigură, Prognoza valabilă etc.)

–Domnul Preşedinte este vesel.

–Domnul Preşedinte este foarte vesel.

–Domnul Preşedinte este extrem de vesel.

Au trecut trei luni.

–Domnul Preşedinte este supărat.

–Domnul Preşedinte este foarte supărat.

–Domnul Preşedinte este extrem de supărat.

-Domnul Preşedinte e deranjat de absenţa norilor, de culoarea cerului, de inexistenţa norilor, e foarte supărat că cerul albastru al patriei pare artificial, de mucava, fără poezia norilor. E foarte îngrijorat că nimeni nu ia nicio măsură.

-Să încercăm să vopsim cerul. Câteva avioane cu reacţie, câteva bidoane cu vopsea albă sau azurie, e simplu.

-Şi mai simplu ar fi să lăsăm să apară din nou norii. Adică să-i spunem că am văzut pe cer nori. Să cântăm, ca din întâmplare, cântecul: Băieţi / Pe cer alunecă nori creţi…

-Ce spune Marele Stat Major?

-Ar fi o soluţie. Dar dacă trădează cineva?

-Nu-i nimic. Am impresia că Preaiubitul Preşedinte Perpetuu iubeşte trădarea…

Din cauza stresului acumulat în ani, şi după o noapte albă dedicată degustării de vinuri roşii, P.P.P. face o congestie cerebrală. Vorbeşte acum greoi, bâlbâit.

Apar fulgerător gramatici care normează boala, o normalizează, noul discurs prezidenţial marcând o Nouă Eră, cea în care cuvântul nu mai e doar o realitate semantică, cu valoare morfologică şi funcţie sintactică, ci o realitate lingvistică extrem de complexă, ce conţine şi un puternic flux afectiv.

-Pre…pre….

-Prepreşedindinte?

-Pre…pre…prea…Preaiubibibitul…

Lucian Strochi