Maxima zilei: Scrisul e un labirint perfect. Pentru că se ascunde în alt labirint: cel al cărţii.

Scopul scuză mijloacele. Dar cine scuză marginile?

Scorpionul nu moare otrăvit de propria sa otravă, ci devorat de propriile sale progenituri.

Scria cu înverşunare versuri, sperând că egoismul său exacerbat va fi considerat eu liric.

Scrie în fiecare zi. Ceva ceva tot rămâne.

Scriitorii au spirit gregar: se simt bine numai împreună în biblioteci.

Scriitorii canonici sunt acei scriitori la care te închini, dar pe care nu îi citeşte nimeni.

Scriitorii şi pictorii sunt cei mai mari ucigaşi în serie din lume. Şi culmea, deşi se autodenunţă,  nu-i condamnă nimeni.

Scriitorul este trădat întâi de numele personajelor şi abia apoi de ideile lor.

Scriitorul nu este nici moral, nici imoral, ci amoral.

Scriitorul poate fi egalul lui Dumnezeu în timp ce scrie. Dar nu tot timpul.

Scrisorile sunt frunze albe pe care le scrie un copac alb şi pe cale le risipeşte vântul (şi din când în când poştaşul).

Scrisul e mai aproape de gând decât vorba. Nimeni nu poate spune: m-a luat scrisul pe dinainte.

Scrisul este umbra eternităţii.

Scrisul mătură toate impurităţile vieţii.

Sculpturile sunt muzică pentru orbi şi umbre ale cuvântului pentru poeţi.

Scuzele nu pot scuza.

Se caţără foarte uşor, fără piolet, fără coardă: ai crede că e alpinist. Deocamdată a ajuns director-adjunct.

Se contrazicea atât de convingător, încât ceilalţi credeau că e dialectic şi că doar ideile sunt schimbătoare.

Se credea generos, doar pentru că hrănea zilnic porumbeii din piaţa primăriei.

Lucian Strochi