Salamandra – ilustratie de George Romila

S, s
SALAMANDRA
Trece prin foc, fără să se piardă,
Fără să se ardă;
La alchimişti este simbolul focului secret.
Concret:
Are rolul gheţii, în relaţia cu focul.
Deşi nu este lup,
Ochii ei, smulşi de pe trup,
Îţi luminează, noaptea, norocul,
Ca nişte mici sori
Ce ard, ca nişte sfeşnice,
Ca nişte focuri veşnice.
Pentru că nu are sex este simbolul castităţii
Şi o găseşti scut heraldic pe poarta cetăţii.
Nu are sânge;
Trece peste flăcări şi le stinge.
Cei vechi o numeau sel mandra
Şi noi îi spunem salamandra.
Nutrisco et extinquo -mă hrănesc
Cu el şi îl sting – e deviza lui Francisc I rege:
Oricine o poate-nţelege.
E a focului, sulfului făptură;
Veninul şi-l varsă pe trup şi pe gură;
Îi rezistă doar porcul, dintre animale;
Nu e bine să-i stai în cale:
Se luptă doar cu o remoră;
Aceasta din urmă-o devoră.
Bătrânul Noe a acceptat, la potop,
Cu un nobil scop,
Ca lumea să aibă noroc,
Ca Vesta, nevasta sa să se-mpreune
Şi să aducă pe lume
Fiinţe frumoase, puternice
Cu salamandra Oromasis.
Astfel s-a deschis
Pentru romani, cum pentru alţii un astru,
Pentru alţii un vis,
O legendă mitică:
Copilul Vestei a devenit Zoroastru.
Când focu-şi începe, sălbatic, sarabanda
Cheamă salamandra,
Chiar dacă, nu uita, copilă,
Pentru unii-i doar o biată reptilă.

Lucian Strochi