Aforisme – 21 februarie 2016

2016-02-21-aforisme-Maxima zilei: Șuieratul unui glonţ ar trebui să te facă fericit: e clar că glonţul a trecut pe lângă tine.

Șutul unui fotbalist amator e mai periculos decât cel al unui profesionist. Nimeni nu ştie unde se va duce mingea şutată.

Tabla e tablă, indiferent de grosimea ei.

Tabloul este o realitate mai mult sau mai puțin stângace, pe care pictorul o declară viziune artistică.

Tangoul e o poveste de dragoste între doi tineri care, prea grăbiţi, nu reuşesc să se dezbrace mai repede.

Tatăl e întotdeauna cert, mama mereu incertă.

Tatăl spuse fetei sale: – Te las să stai singură cu prietenul tău în camera ta, cu o condiţie: să vă aud tot timpul fluierând.

Tăcerea e momentul dinaintea saltului asupra prăzii, cuvântul fiind cea mai necruţătoare fiară. Dar şi un omagiu adus viitoarei victime.

Tăcerea e pentru cuvânt ceea ce e plumbul pentru vitralii.

Tăcerea e pentru zei, vorbele pentru oameni, faptele pentru animale.

Tăcerea unui soţ poate însemna resemnare, acceptare şi foarte rar profunzime. Atunci de obicei nu are lângă el ziarul.

Tăcut ca un peşte, gălăgios ca o broască, înţelept ca un şarpe, liber ca o pasăre în zbor. Animalul acesta trebuie să fie omul. Ce va urma mai departe pe scara evoluției?

Tăia frunze la câini. Oricum făcea ceva. Și apoi nu ştim dacă acei câini nu erau vegetarieni.

Te asemeni atât de bine cu mine, de parcă am fi fraţi. Şi după unele bârfe, chiar suntem.

Te iert pentru că m-ai ucis. Iartă-mă şi tu pentru că nu m-am ridicat la înălţimea unei lupte egale.

Te iubesc pentru imperfecţiunile tale care pot corecta perfecţiunile mele.

Te poţi îmbăta cu apă rece. În două condiţii: să fii deja beat sau să pui un cub de gheaţă într-o băutură alcoolică de câteva zeci de grade…

Te repeţi.  – Ştiu. Nu întotdeauna pot clădi lucruri noi. Şi apoi, mai trebuie să şi respir.

Te voi privi, până când voi deveni privire. Seamănă cu o declaraţie de dragoste a unei statui către o altă statuie.

Te-aş ascunde într-o metaforă, dacă aş avea certitudinea că te mai găsesc.

Lucian Strochi