Sfinxul – ilustratie de George Romila

S, s
SFINXUL
Pentru greci, sfinxul e o leoaica sezând;
Nu poate fi ucis decât prin gând;
Sta la pânda pe-o stânca
Si se gândeste înca
Ce întrebari sa mai puna calatorilor,
La ivitul zorilor.
Fusese trimis de Hera, pentru a-l pedepsi pe Laios,
Pentru un lucru rusinos
Pe care acesta-l facuse
La Teba (Sunt si lucruri ce nu pot fi spuse).
Murisera mii de oameni si, pentru ca nu mai era chip,
S-a gândit sa-l înfrunte Oedip,
Raspunzându-i la întrebare:
„Ce fiinta are dimineata patru picioare,
Apoi, la amiaza, doar doua pe care se sprijina
Si apoi ciudata jivina, din a serii vina
Picioare mai are doar trei.”
Orfeu îi raspunse, cu-ndreptatit temei,
Ca e omul, dar sfinxul racni de pe stânca:
„Mai am înca
O întrebare: „Care sunt cele doua surori
Dintre care una
O zamisleste pe cealalta, iar cealalta,
Fara dalta,
O zamisleste pe prima si asta de mii de ori”?
„As putea spune ca-s viata si moartea
Care-s totuna;
Dar, ne spune cartea,
Ca-s ziua si noaptea”.
Se spune ca sfinxul atunci,
Ascultând parca ciudate porunci,
Într-o prapastie adânca,
S-a aruncat de pe stânca.
Se naste din relatia Echidnei cu propriul sau fiu,
Câinele Orthros
Si mai stiu,
Dintr-o legenda din Egiptul de jos
Ca sfinxul e un leu culcat cu chip
De om,
Al enigmei arhetip,
Cu fata pictata în ros…
Dar, chipul omenesc este al lui Atum
Zeu primordial, solar, ivit din ceturi si fum.
Când pe cer vin sub luna sa pasca
Mistere, capul zeului-rege Atum
Se preschimba în masca
De berbec si de soim si se-ncoroneaza
Într-o sfânta, nesfârsita amiaza,
Cu pschent – acoperamântul
De cap al faraonilor, format
Din doua coroane unite
Simbolizând unirea, pamântul
Pentru oameni si zei, pentru vite,
Din Egiptul de Sus si de Jos.
Cuvântul
Adevarat
– Shespankn – statuie vie.
Dincolo de fire,
La iesirea din marile cimitire,
Sub luna, sfincsii egipteni se multiplica,
Ca o replica,
În dubla si lunga garda de onoare…
Sfinxul
Are ochii ageri ca linxul,
Dar exprima seninatatea în cunoastere:
Triumfa peste timp, peste moarte si nastere…

Lucian Strochi