Maxima zilei: Un vers dintr-un haiku poate frânge o sabie de samurai, dar nu poate tăia petala unei flori de cireş.

Un rege nu e rege dacă nu are pe lângă el un scrib şi un istoric. Sau, în locul amândurora, un cronicar bine plătit.

Un roman absurd e „Cei trei muschetari”: muschetarii sunt de fapt patru şi, în loc de muschete, mânuiesc săbiile.

Un scriitor face copii cu propria genealitate, îi declară opere şi apoi îi ignoră, considerându-i vitregi. Doar așa poate supraviețui. Orice scriitor mare e un Cronos şi un Saturn.

Un speolog considera că el contribuie la mărirea suprafeţei României, descoperind mereu peşteri şi coridoare –  adică suprafeţe – subterane (autentică!)

Un suflet chircit e un handicap mai grav decât absenţa unui membru, a unui organ sau a unui simţ.

Unanimitatea are în ea ceva antiuman.

Unde există un călău, trebuie să existe şi o victimă. Până la urmă, totul depinde de interesul celor doi.

Unde sunt pădurile de altădată? S-au topit odată cu zăpezile…

Unele femei cred că Dumnezeu ar netezi mai uşor munţii şi văile decât ridurile de pe obrazul altei femei.

Uneori bun şi rău sunt tot atât de relative precum semnele plus sau minus în electricitate.

Uneori cătuşele devin brăţări. Asta dacă partidul tău a ajuns sau n-a ajuns la putere.

Uneori copia e mai greu de realizat decât originalul. Chiar dacă e vorba de aceeași mână.

Uneori copiii îi înnobilează pe părinţi.

Uneori cred că Dumnezeu este un lunetist de elită.

Uneori cuvântul înseamnă mai mult decât o faptă.

Uneori e bine să deschizi întâi ochii şi apoi să-i închizi. Reciproca nu e valabilă.

Uneori e mai bine să faci ceea ce vor duşmanii, nu prietenii.

Uneori legenda despre un obiect e mai interesantă decât obiectul însuşi. A se vedea istoria lui Hanjo Masamune, celebra sabie de samurai, încă dispărută.

Uneori moartea cuiva e o uşurare. Pentru el, dar şi pentru toată lumea. Mai ales dacă era condamnat pe/la viaţă.

Lucian Strochi