9. Într-un anumit context, într-un articol din „România Literară”, Nicolae Manolescu emitea enunţul: „adevărata lege a fenomenelor istorice… constă în permanenta confruntare dintre culturi (s.n.)”. Particularizând şi parafrazând, pe de o parte, aş întreba, care sunt permanentele confruntări (interioare…, exterioare…) ale lui Lucian Strochi, iar pe de altă parte, păstrând parţial sensul original, care sunt permanentele confruntării ale spaţiului cultural românesc, ale culturii române cu alte spaţii culturale, europene sau nu?

Nu toate confruntările sunt permanente. Întrebarea ta e despicată, deci va primi două răspunsuri. În ceea ce mă priveşte, confruntările exterioare sunt din ce în ce mai puţine. Nu le evit, dar îmi mănâncă prea mult timp. Confruntările interioare plecă din realitatea mea duală: trup/suflet. De multe ori în lupta cu mine însumi sunt înfrânt. Arareori, câştig. În ceea ce priveşte cultura română, confruntările ei cu alte culturi sunt nesemnificative. Şi asta pentru că suntem o cultură la graniţa dintre două mari culturi: cea a Occidentului şi cea a Orientului. E adevărat, spiritului nostru „nelatin” i-a convenit mai mult Orientul, dar aspiraţia culturii noastre este spre Occident. Spre deosebire de limbi, unde la întâlnirea dintre două limbi, învinge una, neexistând fenomenul de bilingvism, atunci când se întâlnesc două culturi, rezultatul poate fi un aliaj: o cultură nouă, cu destule elemente originale, pe care nu le au culturile originare. Întâlnirea dintre două culturi e un aliaj, nu un amestec.

10. Românism… Naţionalism… Modernism… Universalism… Orientalism… Occidentalism… Etc. La prima vedere pare a fi numai o înşiruire, nu foarte coerentă, însă cred că putem identifica împreună asemănări, deosebiri, interese / reacţii comune, interese / reacţii diferite… Vă rog să mă ajutaţi în acest sens.

A aparţine unei naţionalităţi înseamnă a-ţi găsi actul de identitate, justificarea. Naţionalismul e necesar atât timp cât el se confundă cu patriotismul, cât timp e un proces de absorbţie, de conciliere, nu un proces de excludere. Despre modernism, orientalism şi occidentalism am discutat ceva mai sus. Universalismul trebuie să fie un ideal al speciei umane. E greu de atins, aproape imposibil. Pe de altă parte, trebuie să acceptăm că orientalismul vine cu infinitele nuanţe, cu o lene şi un chef aproape imposibil de evitat, cu soluţii şi voluptăţi adesea viscerale, iar occidentalismul a optat pentru logică, raţionalitate, pragmatism. Omul trebuie să fie occidental şi oriental în egală măsură. Emisferele cerebrale, specializarea lor, stau mărturie…

11. Aţi fost, sunteţi, veţi fi / deveni legionar / extremist / (adăugaţi ce vreţi, dacă întrebarea vă convine!!!!!)…?

Nu cred în niciun fel de extremisme.  Dar trebuie să fim cu toţii atenţi pentru ca asemenea fenomene să nu se producă. În România legionarismul a apărut şi a proliferat  în urma unei crize profunde a partidelor politice. Comunismul a venit cu ideea egalitarismului, imediat după război. Unele idei pot fi valabile în absolut, dar aplicate forţat duc la catastrofe.

Lucian Strochi