13. Criza refugiaţilor… Cum o priviţi? Ce opinie aveţi în această privinţă? Ţinând cont, desigur, şi de sintagma amintită, referitoare la confruntarea dintre culturi.

Mari migraţii au existat dintotdeauna. Să ne gândim la evreii din Egipt, de exemplu. Sau la polonezi, în cel de al doilea război mondial. Există migraţii ale foamei. America e rezultatul unor asemenea migraţii. Migranţii aduceau cu ei toate bolile şi păcatele, dar şi braţe de muncă, dorinţa de a câştiga bătălia cu viaţa, inteligenţa, o cultură originală. Transhumanţele sunt şi ele un fel de migraţii. Comerţul poate fi şi el o migraţiune, e drept mai „blândă”. Mişcările de populaţii sunt adesea tragice pentru populaţia respectivă, dar şi pentru „gazde”. Şi mai este un aspect: acum metropolele plătesc coloniilor un „tribut istoric”. Un magrebian vine la Paris, nu se duce la Toronto. Un indian va merge la Londra şi nu la Oslo. Există apoi „nivelări” de densităţi de populaţii. Un  chinez se va duce în Canada, nu şi un canadian în China. Dar dincolo de toate, există şi interese obscure, jocuri politice, strategii greu de înţeles pentru „un privitor ca la teatru”. Au existat şi greşeli. Americanii (şi nu numai ei) au încercat să implanteze democraţia acolo unde erau doar relaţii tribale şi o tiranie consolidată. Religia a contribuit şi ea la tensiuni uriaşe.

14. Vin aceştia şi cu un fel de nouă armătură culturală? Interesantă rădăcina cuvântului pe care l-am folosit „armătură”… E o (auto)ironie involuntară, uşor crudă, dar cred că motivată real. Credeţi că din combinaţia aceasta va ieşi la lumină, se va naşte o cultură originală? Prin ce, intuiţi / credeţi dvs. că s-ar caracteriza aceasta?

Dacă ar fi să credem în teoria hibridului, da. Am să dau un exemplu dintr-un alt domeniu. Brazilienii, argentinienii, dar şi foarte mulţi africani s-au integrat perfect în echipe europene, aducând cu ei fantezie, dezinvoltură, o tehnică fără cusur. Dar aceste „salturi calitative” au contribuit la dezvoltarea fotbalului din ţările importatoare. Fotbalul, cultura, iubirea,nu au graniţe.

Lucian Strochi