În viaţa literară apar din-când-în-când cărţi care de la prima întâlnire te fascinează şi te fac să revii, să le re-vezi, să le re-citeşti, să te bucuri de ele ca de o taină, ca de un aşteptat noroc. O asemenea carte-document este Ancadierul semnat de poetul Lucian Strachi, apărut la editura  „Cetatea Doamnei” din Piatra Neamţ în 2014.

Cartea, de o ţinută majestuoasă, format A4, conţinând poezii cu formă fixă existente în literaturile lumii, de la odă, glossă, sonet, rondel, canţonă, până la bocet, baladă, rubaiat, gazel, pantum, bestiar, lucansă, haiku, tanka etc, etc, până la ancadă (formulă poetică inventată de L.S. plecând de la Anca Dana (soţia poetului – căreia îi este dedicată această neobişnuită tipăritură) şi ducând la Ancadierul – titlul volumului în cauză.

Mai trebuie precizat că toate aceste poezii cu formă fixă nu constituie o antologie din diverse literaturi; poemele aparținând fiecărui gen în parte sunt creaţii originale ale poetului Lucian Strochi, care precizează că: „Ancadierul este un proiect literar ce se întinde pe o durată de 50 de ani; în 1963 a fost scris primul text; în 2014 ultimile versuri. Ancadierul se vrea a fi radiografia unui an liric; aşadar, o poezie pentru fiecare zi a anului, 366 în total. Cu alte cuvinte, Ancadierul este un Canţonier”. Cu deosebirea că marele Petrarca a scris, în anul său de iubire și moarte, doar sonete, în timp ce L.S. s-a implicat în nu mai puţin de 41 de formule lirice. Muncă de Sisif în căutarea acestor formule pe care apoi le-a împlinit admirabil cu haru-i poetic. Carte aleasă, cuprinzând stări esenţiale, de la entuziasm, bucurie şi dans, până la mâhnire, durere şi bocet, poetul de nobilă stirpe le inventă, le ordonează în clipe creatoare, le trăieşte până la epuizare. Iată Rondelul visului :

 

Citesc dintr-un vechi, prăfuit manuscris

Povestea unui om căzut în abis,

Când ochiul său părea uşor deschis,

Nu cunoscuse, vai, solzii unui vis;

Pluteam senin în umbră de paradis,

Eram o literă, o acoladă, un înscris.

Citesc dintr-un vechi, prăfuit manuscris

Povestea unui om căzut în abis.

Ce a urmat nu e uşor de descris;

Am adormit lângă un pom, un cais,

Eram erou pontic, poate-un Narcis

Sau, poate tragicul, semizeul Paris.

Citesc dintr-un vechi, prăfuit manuscris…

 

Frumos! Şi ce bine pătrunde poetul Lucian Strochi în lumea străveche greco-latină apelând la acest prăfuit manuscris!… În fapt, autorul – prin această carte unică în cultura noastră – ne conduce (neobosind!) pe alese căi poetice, îmbogăţindu-ne  cu faptele-i bine-zidite.

Scriitor total – poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar şi de artă, Lucian Strochi face o figură aparte în context local (Piatra Neamţ) şi naţional. Doctor în filologie, autor a peste 40 de cărţi, unele traduse în: engleză, franceză, germană, spaniolă, latină, slovacă, greacă ş.a. , distins cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, L.S. este (şi rămâne) un adevărat Om Cultural. Sub această siglă a condus revistele: Reformatorul, Antiteze, Asachi.

Între multele-i cărţi, confratele Lucian Strochi a întocmit şi Antologia Muntelui – poezie cultă românească (2005), precum şi un volum de Sonete (1998), carte exemplar întocmită din care cu bucurie am ales câteva piese pentru Antologia Sonetului Românesc. Da, cu firea-i prodigioasă (în talent şi putere de muncă) Lucian Strochi a împlinit, până în 2014, acest monument literar Ancadierul, ediţie ce ar trebui să figureze în Muzeul de Istorie a Literaturii şi să fie distins cu premiul Academiei Române sau al Uniunii Scriitorilor. Din păcate acest fapt nu s-a produs şi, pentru a multa oară, cărţi de aleasă valoare sunt trecute cu vederea. Nu însă şi acest haiku esenţial (Sabi): privighetoarea / s-a sinucis în cântec / nu am văzut-o. Excelent!…

Ancadierul, această ediţie cuprinzând nu doar frumuseţi ale limbii poetice, dar şi ilustraţii la textele în cauză, rotunjind ideile autorului, stimulând în plus gustul cititorilor pentru frumosul esenţial, toate punând în lumină (pentru a câta oară!) zicerea lui Arghezi:

 

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită,

Eşti ca o floare-anume înflorită

Mâinilor mele care te-au deschis…

 

Da, chiar aşa! Poate ar spune despre Ancadierul lui L.S.

Fără-ndoială, contribuţia plasticienilor (pictori, graficieni, ilustratori etc) la reuşita acestei cărţi memorabile este deplină şi binevenită. De altfel, autorul subliniază în colofonul volumului meritul colaboratorilor săi la izbânda artistică a acestei ediţii regale. Aceştia sunt: Luminiţa Dobrea, Viorel Crăciun, Mioara Văideanu şi dr. Dan Gabriel Arvătescu.

La încheierea acestor câteva consideraţii colegiale, reproducem spre exemplificare, Ancada iubirii iubiri:

Printre forţe cosmice colosale,

Legea atracţiei universale,

Dar şi mai mare, peste toată firea,

Rămâne de-a pururi, pură, iubirea.

 

Iubirea mişcă sori, stele, planete,

A spus-o în terţine însuşi Dante.

Divină e iubirea printre plante,

O armată n-are forţa unei fete.

 

Eu cred că se iubesc şi preţioase

Pietre, cristalizând perfect şi sublim:

Da, zâmbetul unei fete frumoase

Ne face când să visăm, când să iubim –

 

Poţi să mori de dorul unei fete

De foame, de iubire şi de sete.

 

Da, zâmbetul unei fete frumoase…

 

Da, subscriem, cu caldă colegialitate!…

                                                  Radu Cârneci

       14 februarie 2016