CORNEL PAIU:Ce sentimente aveţi la masa de lucru, cândva în faţa maşinii de scris, astăzi, desigur, în faţa PC-ului?

LUCIAN STROCHI: La început scriam cu stiloul. Scriam continuu, fără să şterg nimic. Rândurile erau egale, scrisul destul de lizibil. Apoi am descoperit maşina de scris. A fost o descoperire importantă, pentru că mi-a mărit viteza şi curios, mă făcea să mă pot concentra mai uşor pe pagină. Credeam că nu voi putea scrie poezie direct la maşina de scris, dar după câteva experienţe eşuate, m-am obişnuit să scriu direct tot ce gândeam. Am uitat însă să scriu. E un fel de a spune, dar adevărul e că scrisul meu devenise ezitant, leneş, pictam literele, nu puteam să scriu mai  mult de o pagină pe oră. A trebuit să reînvăţ scrisul, pentru că, examenele nu le puteai da cu maşina de scris. După două luni de exerciţii zilnice, chinuitoare, cu colăcei şi beţigaşe, am ajuns în final să scriu patru pagini pe oră, adică „norma” obişnuită a unui concurent. Trecerea la PC s-a făcut uşor, am realizat că scrierea e acum silenţioasă, mult mai economică şi lucru esenţial, puteai face oricând corecturi. Scrierea devenea virtuală, iar coşul de hârtii gol. Acum pot scrie cam zece pagini pe zi, uneori, foarte rar, chiar mai mult. Corectez după ce scriu, adică la final. De câte ori am corectat înainte, după o frază, după câteva cuvinte, constatam că abia atunci greşeam.

CORNEL PAIU:Mai faceţi uneori şi adnotări pe hârtie? Adică, sunteţi un scriitor şi de modă veche şi de modă nouă?

LUCIAN STROCHI: Da, de multe ori, mai ales când sunt pe stradă sau abia despărţit de vis. Mi-e teamă să nu uit ceva ce mi se pare important. Mă înşel adesea, dar încerc să reţin, prin diferite artificii, calcule, analogii ceea ce vreau să reţin, până când ajung în faţa laptopului. Rar, atunci când am găsit o informaţie interesantă într-o carte, o notez imediat, chiar dacă nu am nevoie pe moment de acea informaţie. Cred că important nu e suportul sau metoda, ci adecvarea ta la un sistem care trebuie să fie cât mai performant. Pentru tine, desigur. Nu cred în mode, am mai spus-o. Aşadar, nu mă consider că sunt de modă veche sau nouă. Am examinat multe manuscrise ale unor autori celebri. Am constat o mare varietate de stiluri, de modalităţi de a fixa ideea. Sunt scriitori (eleaticii îndeosebi) care elaborează un text ceva mai greu, dar scriitura lor e impecabilă, fără vreo ştersătură, de parcă ar participa la un examen eliminatoriu. Alţii (heracliticii) au texte pline de adăugire, tăieri, ştersături, semne de exclamare şi de întrebare, sublinieri, acolade etc. încât scrisul lor devine o adevărată hartă psihică. Din păcate se scrie tot mai puţin pe hârtie. În curând un manuscris olograf va deveni o raritate. Iată de ce am propus prietenilor scriitor un schimb de manuscrise olografe, fiecare asemenea manuscris cuprinzând cel puţin o pagină, trebuind să die datat şi semnat, urmând a fi o posibilă piesă într-un muzeu al culturii române din veacurile XX-XXI. Am în prezent peste 150 de asemenea manuscrise, unele extrem de valoroase, toate interesante.