Alfabetul animalelor: TESTOASA
Ţ,ţ
ŢESTOASA
Am gasit în gradina si am adus-o în casa
O broasca testoasa.
Ce mai încolo si-ncoace,
Nu prea îl are pe vino-ncoace:
Poarta o imensa carapace;
Capul cornos,
Gâtul de sarpe, ciocul de os,
Iar drept picioare,
Labe cu gheare.
Boltita ca un dom,
Carapacea-i hexagon
Lânga hexagon;
Partea de jos e si mai ciudata,
Plata,
Asemenea pamântului,
Carapacea e sufletul cântului,
Vântului si cuvântului:
Hermes a transformat-o în citera;
Chinezii, în linie continua si frânta,
Un fel de litera,
Hexagrama,
Un semn inspirat într-o rama:
Se citeste, se scrie, se cânta.
Plinius cel Batrân,
Pe tainele firii stapân,
Crede ca-i leac de otrava,
Pentru femeie bolnava,
Carnea de broasca testoasa…
Pentru ideea de nemurire si fertilitate –
O casa;
Pentru alchimisti
Leacul prin excelenta – panaceu
Pentru om, pentru zeu;
Pentru artisti –
Simbolul materiei,
Sfidarea seriei,
Un cosmofor,
Un purtator,
Un sustinator
Al lumii altfel aflata-n declin…
Cele patru picioare – tot chinezii sustin
Ca sustin –
Coloane de templu
Si sunt un exemplu
Pentru polii creatiei: Est
Vest
Nord
Sud;
O insula ce va deveni,
Într-o buna zi,
Pamântul întreg;
Si mai înteleg
Din cele vad si aud
Monoton,
Monocord,
Fara fotografie,
Ca-i o adevarata cosmografie:
Pentru ca tine de cosmic si de omenesc,
Pentru ca, în testoasa traiesc
Parte barbateasca,
Parte femeiasca.
Vorbesc cu testoasa si-mi spune:
„M-am hotarât sa plec si eu prin lume
Am pornit-o la lunga cale,
E drept cam agale,
Pe jos,
Tocmai din insulele Galapagos.
Am trecut prin multe arcane,
Traversând mari si oceane,
Când m-am oprit,
În sfârsit,
Ce sa vezi:
Ajunsesem tocmai la chinezi!
Era sa mor apoi în noroi,
În sezonul cu ploi,
Lovita de-o cange,
Când ajunsesem la Gange.
Pe urma, în mod cert,
Am ajuns si în desert:
Bagai oul în nisip si-l scoteai fiert.
Îmi trecuse timpul pe sfert:
Credeam ca traiesc doar un mileniu…
Când am ajuns într-un câmp rosu de seleniu.
Am depus oua,
Pe luna noua,
Si-am plecat mai departe,
Fara sa ma uit în spate,
Fara teama de fregate,
Acolo unde o mare împarte,
Desparte,
Continente.
Vroiam sa zbor
Ca un vis, ca un cocor;
Ma deranjau miscarile mele prea lente…
Sincopa
S-a ivit
Când am trecut în Europa:
Vremurile erau tulburi, dusmanoase,
Chiar si pentru testoase.
Am vrut sa trec peste Nistru
Dar am coborât si-am trecut peste Istru.
Si eu în timpul asta m-am schimbat:
Eram când femeie, când barbat,
Când de apa, când de uscat.
Si în sfârsit,
Într-un necuprins asfintit,
Am vazut, la tine-n gradina,
Mare lumina
Si-am hotarât în tihna
Sa ma pregatesc de mai mare odihna.”
Spuse asta, apoi se lasa pe labe si casca:
De ce e, totusi, si broasca?
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.