CORNEL PAIU: Scriitorii/ artiştii au fost şi sunt, nu-i aşa, ispitiţi de ispita compromisului… Libertate versus etic/ moral! Ce riscuri a implicat sau implică acceptarea sau nonacceptarea unor compromisuri? A făcut scriitorul Lucian Strochi vreun compromis? Are a-şi reproşa ceva din acest punct de vedere? Dacă da, fie şi la nivel estetic, cât v-au influenţat acestea creaţia şi viaţa/ trăitul?

LUCIAN STROCHI: La terminarea facultăţii, marele om şi profesor Paul Cornea mi-a spus aşa, la despărţire: „Dragă, nu poţi evita în viaţă compromisurile. Încearcă însă să le faci pe cele mici, pentru a nu fi obligat să le faci pe cele mari.” Am ţinut cont de această maximă. Zilnic facem compromisuri. Altfel nu am putea supravieţui în această junglă care este societatea. Poţi să-i spui lui cutare în faţă că e tâmpit, chiar dacă este idiot? În ceea ce priveşte literatura, cele mai multe compromisuri le faci atunci când e vorba de critica de întâmpinare. E greu, e foarte greu să-i spui cuiva că nu are talent, când e prea târziu. E mult mai simplu să-i găseşti şi să-ţi găseşti ţie scuze pentru o afirmaţie prea amabilă. Din fericire aceste compromisuri sunt doar o pojghiţă (superficială, desigur, că de aia e pojghiţă!) a întregii mele activităţi culturale.