CORNEL PAIU: Scriitorul Lucian Strochi şi-a onorat întotdeauna convingerile, promisiunile, intenţiile…?

LUCIAN STROCHI: În mare parte, da! Nu le-am onorat uneori doar atunci când onorarea lor a depins şi de alţii. Am greşit în câteva rânduri, aşa încât acum promit ceva doar dacă realizarea promisiunii depinde doar de tine. Mi se pare important să-ţi respecţi cuvântul dat, oricât te-ar costa acest lucru. Deşi e greu să înveţi a spune şi nu. Uneori îţi mai poţi trăda intenţiile, pentru că între altele inteligenţa înseamnă şi capacitatea de a părăsi o schemă în favoarea alteia, dacă e mai performantă. La fel şi cu un proiect literar. Poate fi amânat sau chiar abandonat. În ceea ce priveşte convingerile, mi le onorez tocmai pentru că sunt convingeri. Rezumând sunt vulnerabil doar la capitolul promisiuni şi am explicat de ce. Mai am un argument: sunt ardelean şi ardelenii sunt cei mai încăpăţânaţi dintre români (şi mai disciplinaţi, dar recunosc, acest lucru nu e întotdeauna în favoarea lor!).