CORNEL PAIU: Care este anotimpul dvs. preferat? Cum este ilustrat el în opera dvs.? Aţi observat vreo influenţă a acestuia cu privire la actul de creaţie propriu-zis (intensitatea actului de creaţie este mai mare, inspiraţia este vie…)?

LUCIAN STROCHI: Am să răspund cu o butadă: al cincilea anotimp. Adică acel anotimp etern. Am încercat în opera mea să scap de contingent, să anulez timpul. Nu am reuşit întotdeauna, dar gândul a fost întotdeauna „bătăios”. Dacă ne referim la cele patru anotimpuri clasice, sunt în echilibru indiferent cu ele. Iarna îmi place pentru democratismul ei şi pentru tirania ei (acoperă uniform obiectele şi poate domina totul, inclusiv culorile), toamna pentru că înseamnă împlinirea, victoria, sensul existenţei, fructul ia locul seminţei, cromatica este fantastică, cerul mai albastru şi mai înalt ca oricând, vara pentru că e anotimpul meu preferat, adică firesc (în plus sunt născut în leu şi am ca planetă o stea, soarele, singura zodie cu stea),iar primăvara pentru promisiuni, pentru inform şi pentru triumful vieţii asupra morţii aparente. În altă ordine de idei: sunt meteodependent, extrem de sensibil la variaţiile de presiune şi de temperatură. Scriu la fel de uşor sau de greu în fiecare anotimp, dar, de obicei, încep o lucrare mai amplă primăvara şi o finalizez spre iarnă.