CORNEL PAIU: Aveţi o importantă şi recunoscută experienţă pedagogică. Din acest punct de vedere, putem afirma implicit, că dispuneţi de o reală cunoaştere a elevilor de azi, în definitiv copii, aflaţi la vârsta formării lor intelectuale. În virtutea acestei experienţe, v-aş întreba, ţinând seama că aţi format generaţii întregi de elevi, zeci de generaţii, care ar fi elementele distinctive ale acestora? Ce le leagă, ce le deosebesc? Care este dinamica lor „secretă”? Care sunt caracteristicile generaţiei de astăzi? Elevii/ copii de azi se deosebesc de cei de ieri? Ce-i aseamănă, ce-i deosebeşte, ce-i uneşte, ce-i diferenţiază? Unde şi cum poate scriitorul sau artistul în general să intervină, să lucreze, să modeleze, să formeze…? Cum vede scriitorul Lucian Strochi implicarea creatorilor în această zonă, care, parcă, de la o generaţie la alta, devine din ce în ce mai securizată, mai puţin accesibilă? Sau mă înşel?

LUCIAN STROCHI: Inocenţă, curiozitate, inform. Iată câteva din „atributele” copilăriei. Cu ele înarmat copilul cucereşte  lumea. Nu cred că există o diferenţă între generaţii. Unealta face munca mai uşoară, dar nu modifică „mâna”. Creierul nostru are un randament mai scăzut decât cel al aburului, de circa cinci la sută. Există deci rezerve suficiente. Creierul este un sistem şi ca orice sistem are elemente şi legăturile dintre elemente. Nu greutatea creierul e decisivă, ci circumvoluţiunile. Nu circumvoluţiunile, ci axonii, sinapsele. Realizăm circa cinci-şase miliarde de sinapse într-o viaţă. Trăim circa două miliarde de secunde. Sunt date obiective. Nu văd nicio diferenţă între un copil de acum cincizeci de ani şi cel de azi. Acelaşi zâmbet, aceleaşi lacrimi, aceeaşi nevoie de sprijin şi de iubire. Există, categoric şi diferenţe. Timpul se grăbeşte, spaţiul se dilată. Dar spaima de ieri a copilului că nu va putea şti cât vrea se sudează cu spaima copilului de azi care e bombardat cu prea multă informaţie. O lecţie de viaţă: pune-l pe copil să gândească şi să acţioneze, ajută-l să facă eficient acest lucru, dar nu încerca să gândeşti tu în locul lui, să acţionezi tu în locul lui. Formaţia şi nu informaţia contează. Nu e suficient să-l înveţi pe cineva câteva cuvinte, dar e important să-i arăţi cum să consulte corect, rapid un dicţionar. Cu alte cuvinte nu-i da un peşte, ci o undiţă. Cât priveşte implicarea scriitorului în această zonă: am scris „Alfabetul animalelor”, un „alfabet al imaginarului”, pentru copii de toate vârstele. M-aş bucura dacă elevii ar redescoperi o pasăre, dar şi mai mult m-ar bucura încercarea de a-şi proiecta ei animalul dorit, existent sau doar imaginat.