Cornel PAIU: De-ar fi să le enumerăm, pe criteriu cronologic, care sunt curentele derulate de-a lungul istoriei literare în literatura română?

Lucian STROCHI: Criteriul cronologic este un singur criteriu şi nu poate epuiza problema. Iată, între anii 1900-1930 în literatura română coexistau curente precum: sămănătorismul, poporanismul, simbolismul, romantismul, modernismul, neoclasicismul, suprarealismul, avangardismul, dadaismul, gândirismul, parnasianismul, verismul, onirismul, impresionismul, protocronismul, eminescianismul, neoromantismul, expresionismul, intimismul, naturalismul. Dacă ne referim la perioada paşoptistă, acolo există un amestec de genuri şi specii literare absolut incredibil. Citiţi-l pe Costache Negruzzi, pe pildă. Istoria poate însemna şi cronologie, istoria literaturii române mult mai puţin.

Cornel PAIU: Care dintre aceste curente literare credeţi că este cel mai valoros din punct de vedere al valorii creaţiilor literare produse de autorii care l-au reprezentat? Întrebarea este uşor restrictivă, dar, vă rog, să-i acceptaţi inevitabilele clauze subiective.

Lucian STROCHI: Romantismul. Şi asta pentru că romantismul este şi o stare de spirit permanentă, o vârstă poetică şi biologică. Şi pentru că include aproape toate celelalte curente. Realismul, simbolismul, onirismul, impresionismul, expresionismul datorează enorm romantismului.