Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI – 25 martie 2016 (2)
CORNEL PAIU: Vladimir Streinu vorbea despre „misticismul… stării de poezie”. Cum defineşte poetul Lucian Strochi „starea de poezie” proprie? Dar criticul, dacă ne este permisă această separaţie?
LUCIAN STROCHI: Starea de poezie este ieşirea din cotidian, din contingent şi intrarea într-o altă lume „cu alte reguli şi alţi zei”. Aşadar e un mod de a trăi, provizoriu, în proximitatea extazului şi a agoniei,ambele poli existenţiali. Această stare de poezie e încercată în timpul vieţii de toţi oamenii, cel puţin la o vârstă, cel mai adesea la adolescenţă: Există însă şi o stare de poezie pe care o încerci şi o resimţi la intrarea în labirintul scrisului. Sau la intrarea într-un vis lucid. Este lumea imaginarului, mai încăpătoare decât se crede. Starea de poezie forţează amplitudinile maxime ale spiritului. Pe plan moral, este expresia totalei generozităţi, până la uitarea de sine, până la pierderea instinctului de conservare. Atunci tai frânghiile balonului care te mai ţin ancorat de pământ. Şi zbori, fără o ţintă precisă, fără vreo certitudine.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.