CORNEL PAIU: În literatură/ artă/ muzică unde găsim prezentă/ prezentată/ ilustrată/ decodificată/ transpusă fuga/ tema fugii?

LUCIAN STROCHI: Tehnic vorbind, fuga o găsim încă din Renaştere, un contrapunct al barocului. Clavecinul bine temperat şi Arta fugii de Johann Sebastian sunt capodoperele. Dar orice operă este în sens larg, conotativ, o fugă: ieşirea din contingent, din realitatea imediată, evadarea erotismul,  exoterismul,  călătoria – toate acestea sunt fugi, stări alotropice ale aceluiaşi fenomen cultural, filosofic. Ţin minte că am fost impresionat până la groază de tocata şi fuga în re a lui Bach, interpretată la orgă la Biserica Neagră din Braşov. Credeam că se prăbuşesc peste mine zidurile bisericii. Compoziţional fuga este la fel de complexă ca o simfonie.