CORNEL PAIU: În adolescenţă mă fascina creaţia filosofică a eruditului Pico della Mirandola. Filosof şi, deopotrivă, teolog, contele Giovanni Pico della Mirandola este un reprezentant de marcă al umanismului italian din perioada Renaşterii. Mă fascina numele său exotic şi opera complexă, arborescentă, scrisă parcă pentru alt timp. Păstrez aceeaşi senzaţie şi astăzi. Fără doar şi poate, personalitatea filosofului-teolog vă este cunoscută şi dvs.!

LUCIAN STROCHI Primul lucru pe care l-am aflat despre Pico de la Mirandola era o afirmaţie care – mărturisesc – mi s-a părut atunci cam trufaşă: „Ştiu tot şi încă ceva pe deasupra!” Nu ştiu acum dacă a rostit sau nu aceste cuvinte, dacă nu cumva i-au fost atribuite de către adversari sau – admirativ  – de către prieteni. Despre el am discutat prima dată cu ZDB (pentru cei care nu ştiu: Zoe Dumitrescu-Buşulenga!) care ne ţinea un curs de „universală” la Amfiteatrul R III de la Chimie intitulat „Idei platoniciene în Renaştere”. După o discuţie (dintr-o prelungită pauză de curs) despre vitralii (Domnia sa  credea că important într-un vitraliu e subiectul religios, eu, mai „păgân” credeam în triumful culorilor şi mai ales al luminii, argumentând „poziţiile roşului şi  ale albastrului”), Doamna Buşulenga a virat discuţia spre  Giovanni Pico della Mirandola despre care eu ştiam prea puţine lucruri, între care faptul că a scris „HEPTAPLUS” o încercare temerară de a explica Creaţia dintr-un unghi alegorico-mistic şi mai ales „ORATIO DE DIGNITATE HOMINIS”, un compendiu asupra tuturor temelor filozofice şi teologice ale timpului său. Mult mai târziu am aflat că ORATIO nu era decât o introducere la CONCLUSIONES PHILOSOPHICAE, CABALISTICE ET THEOLOGICAE, 900 de teze pe care le-ar fi vrut discutate cu toţi învăţaţii filozofii şi teologii timpului. A fost declarat însă eretic, arestat pe emisarii Papei Inocenţiu al VIII-lea în Franţa şi eliberat la insistenţele lui Lorenzo de Medici (mai fac şi tiranii lucruri bune!). L-am mai întâlnit atunci când l-am studiat la cursul de Istoria filozofiei pe Marsilio Ficino, căruia i-a fost elev. Dar, revenind la afirmaţia sa: Pico della Mirandola ştia latina, greaca, ebraica, araba, arameica şi alte câteva limbi, studiase Kabbala, Talmudul, doctrinele pitagoreice, învăţăturile Sfântului Augustin şi ale lui Toma de Aquino, îi dădea dreptate lui Platon în „disputa” istorică, falsă până la un punct, cu Aristotel. (Nu ştiu dacă cunoştea chineza sau sanscrita, dar să-l iertăm pentru aceste eventuale omisiuni). Oricum lui cred că i se potriveşte cel mai bine sintagma de „Uomo universale”, sintagmă desuetă şi dezavuată astăzi.