CORNEL PAIU: Primul dintre prozatorii români cu adevărat importanţi este Liviu Rebreanu, aţi şi spus-o deja. Revin, însă, asupra momentului Rebreanu în literatura română, din dorinţa de a-i sublinia încă o dată importanţa. Despre ce alte contribuţii majore literare ale marelui prozator aţi mai putea face referire?

LUCIAN STROCHI: Rebreanu e autorul a trei capodopere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Răscoala.

Ion este prototipul poporului român, al ţăranului român. „Pădurea spânzuraţilor” este primul roman total al literaturii române, mereu actual, impecabil scris, de o uimitoare, sângerândă umanitate. Toate problemele omenirii, cele mai vechi şi cele actuale, le găseşti în această uluitoare „pădure a spânzuraţilor”. „Răscoala” are ceva din geometria secretă o  focului din vatră, dar şi ceva din logica şi simplitatea razei laser. Cine ar citi doar „Răscoala” ar înţelege perfect sufletul românului în toate manifestările sale, de la lilial la atroce. Aş veni însă cu o corecţie: Rebreanu nu e primul „dintre prozatorii români cu adevărat importanţi”. Până la el au mai scris proză, uneori adevărate capodopere, între alţii: Costache Negruzzi, Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Sadoveanu.

CORNEL PAIU: Până la urmă, care este locul autorului acestor scrieri de mare valoroase, deja menţionate, în literatura universală? De ce?

LUCIAN STROCHI: El intră în galeria celor mai importanţi prozatori din toate timpurile, peste mode, peste şcoli, curente, tendinţe. Aşa cum proza lumii nu poate fi înţeleasă fără Balzac sau Dostoievski.