CORNEL PAIU: Găsirea „sensului vieţii” pare să echivaleze pentru poetul bulgar cu ieşirea din exil: „Cred că e important să ieşi din exil, să găseşti sensul vieţii.” Dar oare scriitorul iese vreodată din exil? Sau, de fapt, existenţa lui se consumă numai într-un continuu exil, într-un etern exil?… Oare găseşte el cu adevărat „sensul vieţii”, când crede cu sinceritate că l-a aflat, sau, de fapt, are numai iluzia aflării lui? Dar oare chiar această iluzie, nu echivalează cu realitatea găsirii?

LUCIAN STROCHI: Arta înseamnă mimesis, adică imitare/imitaţie. Imitarea realităţii. Adică ieşirea din contingent, din cotidian, din rutină, din banal/itate. Adică exil. Interior şi exterior. Un scriitor este un exilat, un posedat, un blestemat, un proscris. Şi asta pentru că (ne)oferă „paradisuri artificiale”. Nimeni nu a găsit sensul vieţii, izvorul tămăduirii relelor, secretul artei. Din fericire. Suntem „în căutare, în veşnică, tulburătoare căutare”. Nu există reţete. Nu ştim ce e dragostea, poezia. Ne găsim    într-un etern exil, fulgerat doar de rare reveniri acasă…

CORNEL PAIU: Aţi revenit de câteva zile de la Chişinău, unde aţi petrecut/ trăit aproape două zile, 27 şi 28 martie 2016… Cu ce sentimente v-aţi întors acasă?

LUCIAN STROCHI: Chişinăul, Basarabia, Republica Moldova mi-au confirmat lucruri deja ştiute, dar am adăugat experienţe şi trăiri noi. Deocamdată le las să se decanteze, să se sedimenteze. M-am întors acasă „cu cele mai alese sentimente”.

CORNEL PAIU: Care v-au fost epifaniile Basarabiei?

LUCIAN STROCHI: SFATUL ŢĂRII 2, unde peste 1700 de participanţi au afirmat răspicat că vor UNIREA şi apoi manifestaţia din centrul oraşului; CRICOVA – care dincolo de superlativele geografice, oenologice, însemnă şi o întâlnire a celor mai importanţi oameni din lume, de la Gagarin la Angela Merkel, de la Grigore Vieru la Suleyman Demirel; întâlnirea cu Nicolae Dabija şi cu colegii săi la sediul redacţiei LITERATURA ŞI ARTA; cimitirul unde odihnesc Grigore Vieru, Doina şi Aldea-Teodorovici, Leonida Lari; mănăstirile CĂPRIANA şi HÂNCU; doi oameni minunaţi Mihai Zaharescu şi Teodor Constantin.

CORNEL PAIU: Vă doriţi să mai reveniţi pe melegurile românilor de peste Prut?

LUCIAN STROCHI: Întotdeauna îmi doresc să revin pe unde am mai fost, pentru că sunt sigur că a doua oară voi găsi alte lucruri interesante, precum şi bucuria de a-mi reconfirma bucuriile trăite prima dată. Sper ca atunci când mă voi reîntoarce, să nu mai am nevoie nici de buletin, aşa cum mi se întâmplă acum când mă duc la Iaşi sau la Focşani.