VASILISCUL – ilustratie de George Romila

V, v
VASILISCUL
E un oarecare risc
Sa vorbesti despre vasilisc.
Pliniu cel Batrân, cel din vechime
Vorbeste de sarpe de douasprezece degete lungime;
Are pe cap, ciudata,
În chip de diadema
Sau stema,
O alba pata.
Suieratul lui sfârâie,
Alunga pe ceilalti serpi
Sterpi;
Nu se târâie,
Ci înainteaza,
Doar la amiaza,
Cu trupul pe jumatate ridicat.
Fereste-te de el, ca din calea pustii:
Respiratia lui usuca arbustii,
Pârjoleste iarba, sfarâma pietrele,
Usuca fântânile, distruge vetrele;
Atât de ucigator e veninul,
Mai amar ca fierea, ca pelinul.
Un om calare
A vrut sa omoare
Un vasilisc, cu o lovitura
De lance, în gura.
Dar s-a ridicat veninul, ca pe o teava,
Ucigând, cu groaznica otrava,
Calaretul si calul.
Daca vrei sa-l omori, arunca-i în gaura
O nevastuica; a ei aura,
Mirosul ei îl ucide.
Mai moare, daca aude cocosul cântând
Si, în primul rând,
Daca-i vazut de om.
Ucide, cu veninul, pasarea din pom
Sau cea care pe deasupra trece;
Privirea lui rece
E oprita de sticla sau de cristal.
În evul mediu, e un animal
Reptila-pasare monstruoasa,
Purtând pe cap o creasta
De os, coasta cu coasta
Si coarne
Gata sa împunga, s-adulmece carne,
Înzestrata cu doua aripi si o coada,
Pornita din noada,
De sarpe terminata în lance de fier,
Ascutita ca acul.
Rege peste serpi, Vasiliscul e dracul.
În alegorica reprezentare,
E Dialectica,
O cale,
O suma a celor sapte arte liberale.
Vasiliscul e a întelepciunii torta,
Dar si mânie pura si forta.
Vasiliscul actual
E doar un biet animal:
O specie de iguana
Ce traieste sarmana
Pe malul apei si-noata,
Cu repeziciune,
Speriata,
De orice salbaticiune.
Mult curaj trebuie sa ai, ca
Sa vorbesti despre vasilisc,
Sarpe de Cirenaica.