CORNEL PAIU: Credeţi în existenţa stafiilor, fantomelor? (Ha ha ha, sau mai bine, Hu Hu Hu).  

LUCIAN STROCHI: Seria sinonimică a cuvântului fantomă este incredibil de mare: fantasmă, stafie, nălucă, vedenie, strigoi, spectru, moroi, arătare, apariţie, djin, duh, iele etc.; de aici şi multiple interpretări şi superstiţii. Un lucru e cert: cam toţi termenii amintiţi se leagă de vizual, nu de alte simţuri. Probabil că putem spune „auzenii” v. „vedenii”, sau să spunem că „am auzit voci”, dar cam atât. Prin urmare, cred că e vorba de percepţii subiective, favorizate de anumiţi factori: întunericul, singurătatea, o stare de puternică excitaţie emoţională, o stare de trezie incompletă. Dar cred că butada unei distinse doamne, contemporană cu Napoleon e cel mai bun răspuns: „Nu cred în fantome, dar mă tem de ele”. Am încercat, ca scriitor, să creez fantome, inventând realităţi noi (şi implicit cuvinte noi): în Cicatricea „pecarii”, „limizii”, în Alfabetul animalelor „ărarul”, „yrustra” şi „xilipa”. Cine vrea, crede în ele, cine nu, nu. Stafiile nu sunt altceva decât prelungiri, proiecţii ale noastre, ale minţii noastre.