Dacă iubeşti, te laşi muşcat de şarpe¹
Şi glasul lui e murmur lin de harpe.²
Bei cupă plină de-amaruri şi venin³
Şi blând, gânditor, priveşti la cer senin.⁴

Arşiţa ţi se pare – gingaş – un lan,⁵
Cu raze despletite de răcoare.⁶
Poţi crede că în vară e ninsoare⁷
Şi că o oră-i egala unui an.⁸

Dacă iubeşti, chiar norii îţi par complici,⁹
Vântul haihui îţi face reverenţe;¹⁰
Obraz de piersică e-n loc de urzici, ¹¹
Hlamidă albă vezi în orice zdrenţe.¹²

Te-mbeţi şi crezi în simple, vagi aluzii,¹³
Dar lumea-i plină de vise, iluzii.¹⁴

Dacă iubeşti, chiar norii ţi se par complici.

Lucian Strochi

ANCADA IUBIRII CA ILUZIE 61

¹Dacă iubeşti, te laşi muşcat de şarpe  -şarpele apare odată cu iubirea. Intervine între Adam şi Eva, într-un cunoscut episod biblic. Şarpele, prin forma sa, sugerează organul sexual masculin. Muşcătura şarpelui, chiar dacă nu este otrăvitoare, stârneşte emoţii neobişnuite. La fel ca dragostea. Dar şarpele aduce cu el îndoiala; la fel şi dragostea. Versul sugerează că, prin iubire, ieşi dintr-o stare de echilibru indiferent. În plus prin uroboros, şarpele ne apare şi ca un simbol al timpului, mai exact al eternităţii. Dar şi iubirea, ca gest primordial, ca moment ce poate deveni eternitate prin suspendarea timpului, este şi ea un şarpe care îşi înghite coada.

²Şi glasul lui e murmur lin de harpe. – fascinaţia sa, a şarpelui adică,  e asemănătoare cu cea produsă de harpe,  cunoscutul instrument muzical. Aluzie şi la harpie. Chiar dacă harpia e un monstru înaripat, cu chip de femeie şi gheare de leu, la Homer harpia apare ca un simbol al „vârtejurilor” şi a „uraganelor”.

³Bei cupă plină de-amaruri şi venin – simbolul şarpelui nu ne părăseşte, el fiind legat şi de cupă, fie sugerând otrava, fie vindecarea. Şarpele cu cupa e unul din simbolurile medicinii.

⁴ Şi blând, gânditor, priveşti la cer senin. – asumarea iubirii, înseamnă însă şi o stare paradisiacă, „un cer senin”. După momentul iubirii revelate, „muşcătura de şarpe” lumea devine una întoarsă, după cum vom vedea în al doilea catren.

⁵Arşiţa ţi se pare – gingaş – un lan, – începând cu acest vers, toate valorile şi-au schimbat semnul, ca într-un delir. Arşiţa – cea care pârjoleşte, arde pământul până la rană pare un „lan gingaş”. Dar arşiţa poate fi arşiţa iubirii, adică o „febră plăcută”, chiar dacă pe moment pare „mistuitoare”.

⁶Cu raze despletite de răcoare. – razele – semn al căldurii sunt „despletite”, nu drepte  ca într-o lume „normală” şi sunt „răcoroase”, nu fierbinţi. S-ar putea ca, prin transfer, razele să fie şi pletele blonde ale iubitei cu care se joacă băiatul.

⁷ Poţi crede că în vară e ninsoare – prin urmare, faptul că „ninge în plină vară” nu mai e un miracol , întrucât pe teritoriul iubirii totul e posibil. Nu este vorba deci de o catastrofă naturală, ci o hiperbolizare a puterii iubirii.

⁸Şi că o oră-i egala unui an. – ora devine eternă, timpul se dilată enorm, iubirea e până la urmă şi o expresie a eternităţii

⁹Dacă iubeşti, chiar norii îţi par complici,- această forţă devastatoare a iubirii este cea care trece peste orice obstacol, cerul e senin chiar dacă e acoperit de nori. Mai mult norii par complici în această poveste de dragoste, aşa cum întreaga natură nu era la romantici doar un cadru al iubirii, ci participa, se implica  direct în  povestea de dragoste.

¹⁰Vântul haihui îţi face reverenţe; – până si haosul se cosmicizează, vântul devine o mişcare armonioasă, chiar armonică, asemenea celei dintr-un  menuet. Iubirea e cea care ordonează amplitudinile sufletului.

¹¹Obraz de piersică e-n loc de urzici, – obrazul iubitei nu îmbătrâneşte, ci întinereşte, devine adolescentin, timpul căpătând o direcţie contrară celei ştiute, o altă curgere.

¹²Hlamidă albă vezi în orice zdrenţe.  – se revine la o idee anterioară şi  anume că îndrăgostiţii sunt regi, chiar dacă e vorba de iubirea dintre doi oameni simpli, chiar săraci.

¹³ Te-mbeţi şi crezi în simple, vagi aluzii, – distihul este extrem de dinamic, conţinând două mişcări contradictorii, două gânduri contrarii. Toată această lume pe dos, poate fi rezultatul unor vagi aluzii, o tradicere greşită a unor limbaje verbale, nonverbale (gestuale), sau paraverbale; iubirea pare a fi lipsită de orice substanţă, beţia nu e o stare permanentă.

¹⁴  Dar lumea-i plină de vise, iluzii.  – A doua mişcare a distihului reabilitează totul: ca oameni avem dreptul la dragoste, avem dreptul să visăm, inclusiv cu ochii deschişi. Orice iubire  pare a fi o iluzie. Doar că, în cazul unei iubiri împlinite, iluzia devine realitate. Observăm că până acum iubirea ne apare doar cu nuanţe şi valori teoretice, rămânând într-un teritoriu al ipoteticului; iubirea este analizată, descrisă, comentată, dar mult mai puţin trăită plenar. În plus, până acum despre dragoste s-a pronunţat doar iubitul, fie în calitate de personaj, fie în calitate de eu liric.  Lucrurile se vor schimba în ancadele următoare.