Printre forţe cosmice colosale,¹
Legea atracţiei universale.²
Dar şi mai mare, peste toată firea,³
Rămâne de-a pururi, pură, iubirea.⁴

Iubirea mişcă sori, stele, planete,
A spus-o în terţine însuşi Dante.⁵
Divină e iubirea printre plante, ⁶
O-armată n-are forţa unei fete.⁷

Eu cred că se iubesc şi preţioase
Pietre,⁸ cristalizând perfect şi sublim:⁹
Da, zâmbetul unei fete frumoase,
Ne face când să visăm¹⁰, când să iubim.¹¹

Poţi să mori de dorul unei fete,¹²
De foame¹³, de iubire¹⁴ şi de sete.¹⁵

Da, zâmbetul unei fete frumoase…

Lucian Strochi

ANCADA IUBIRII IUBIRI 145

¹Printre forţe cosmice colosale, – universul este acţionat de forţe colosale, imposibil de înţeles de către intelectul uman. Un exemplu:  dacă densitatea cea mai mare  pe pământ este de 22,5 g/cm³ (osmiul), în stelele neutronice această densitate poate ajunge până la câteva mii de tone /cm³! Universul cunoscut are două componente: haosul şi cosmosul. Cosmosul este de fapt haosul guvernat de legi.

²Legea atracţiei universale. –este, se pare, suprema lege a universului. Până şi lumina i se supune, curbându-se, fiind apoi „înghiţită”, generând celebrele „găuri negre”.

³Dar şi mai mare, peste toată firea, – „firea” se referă la tot ce este viu.

⁴ Rămâne de-a pururi, pură, iubirea. – iubirea este singura forţă care se poate opune legii atracţiei universale, prezentând avantajul devenirii. Nimic nu scapă iubirii: numai prin iubire, universul se salvează, se dezvoltă, se perpetuează, devine etern. Iubirea este un alt tip de atracţie: dacă atracţia universală rămâne o lege fizică, măsurabilă, iubirea este o atracţie metafizică.

Iubirea mişcă sori, stele, planete,    

⁵ A spus-o în terţine însuşi Dante.  – versul lui Dante este acesta: „lˊamor che muove il sole e lˊaltre stelle” (cântul XXXIII, din Paradisul, ultimul vers, de fapt ultimul vers al Divinei Commedia). El este un vers conclusiv, dar şi justificativ, explicând prezenţa Beatricei alături de el, contemplând Empireul.

⁶Divină e iubirea printre plante, – iubirea traversează regnurile: regnul vegetal i se supune în totalitate, prin floare, prin fruct, prin sămânţă. Iubirea apare ca un duh, un aer aparte, oarecum exterioară proceselor naturale (printre plante şi nu dintre sau între  plante). Asta poetic; în realitate iubirea pare coordonată genetic, depăşind instinctul, dar ascultând pe programarea ADN.

⁷ O-armată n-are forţa unei fete.  – forţa iubirii nu este una brutală, violentă, ci subtilă, aproape imperceptibilă. Aluzie şi la lecţiile istoriei când, într-adevăr, o fată, o logodnică, o regină putea porni sau opri un război, poate modifica istoria mai mult decât o bătălie câştigată de o armată.

⁸ Eu cred că se iubesc şi preţioase

Pietre, – există o teorie interesantă, cea a iubirii dintre cristale (regnul geologic), explicându-se în acest fel gruparea şi structura cristalelor dintr-o geodă.

⁹cristalizând perfect şi sublim: cristalizarea fiind perfectă, se aseamănă cu iubirea. Aluzie însă şi la faptul că pietrele preţioase parafează uneori o iubire (inelul de logodnă cu briliant). După unii, inelul cu piatră este o amintire a lui Prometeu, cel care a iubit oamenii, sacrificându-se pentru ei. Inelul ar reprezenta încătuşarea eroului, lanţul, iar piatra – stânca de care era înlănţuit.

¹⁰Da, zâmbetul unei fete frumoase, – zâmbetul exprimă absolut toate stările prin care poate trece un om, dar, de obicei, el este expresia fericirii, a iubirii împlinite, consacrate printr-o căsătorie. Dar zâmbetul poate fi şi enigmatic (vezi surâsul Giocondei despre care s-au scris cele mai neobişnuite lucruri, de la faptul că Mona Lisa era însărcinată şi până la faptul că e vorba de un surâs androgin).

Ne face când să visăm,

¹¹ când să iubim. –iubirea pare mai reală decât visul, dar aparţin, ambii termeni, în multe privinţe, unui imaginar suficient de încăpător. În plus, termenii sunt interşanjabili. Iubind, iubita e visătoare, iar visul poate fi unul de iubire.

¹²Poţi să mori de dorul unei fete,  – reversul iubirii este moartea. Evident aici e vorba de o hiperbolă augmentativă, temperată de un verb totuşi dubitativ (a putea).

¹³De foame, – ambiguitate, de fapt un joc între denotativ şi conotativ. Există şi o foame a iubirii, (cineva chiar comenta expresia „Mânca-l-ar mama” aparţinând unei mame ca o expresie de supremă dragoste)

¹⁴ de iubire – şi aici ambiguitate: iubirea văzută ca o boală „incurabilă, „stihială”, „cronică” sau iubirea care presupune otrăviri, răni mortale etc.

¹⁵ şi de sete. – există şi o sete de dragoste, care poate ajunge la valori incredibile, justificând unele acte altfel de neînţeles, inclusiv sinuciderea sau crima.

Radu Cârneci îşi încheie articolul despre Ancadierul citând în întregime această ancadă: „La încheierea acestor câteva consideraţii colegiale, reproducem spre exemplificare, Ancada iubirii iubiri. (n.n. urmează textul integral al acestei ancade). Da, subscriem, cu caldă colegialitate!”