CORNEL PAIU: Până la urmă, care este locul autorului acestor scrieri de mare valoroase, deja menţionate, în literatura universală? De ce?

LUCIAN STROCHI: El intră în galeria celor mai importanţi prozatori din toate timpurile, peste mode, peste şcoli, curente, tendinţe. Aşa cum proza lumii nu poate fi înţeleasă fără Balzac sau Dostoievski.

CORNEL PAIU: Între prozatorii de seamă de la noi, de ieri şi de azi, pe cine aţi mai dori să aduceţi în discuţie?

LUCIAN STROCHI: Poate pe Costache Negruzzi, pe Creangă, pe Hortensia Papadat-Bengescu. Încă nu s-a spus „totul” despre aceşti prozatori. Creangă a „beneficiat” de un Vasile Lovinescu, dar ceilalţi… Îmi propun să scriu cândva despre ei. Am început cu „Umorul lui Creangă”. Am şi publicat un studiu. Dar Creangă e practic inepuizabil. Costache Negruzzi e mai mare prozator decât Odobescu, „scenele istorice” ale lui le întrec pe ale lui Odobescu, mai cult, dar mai puţin talentat. Călinescu a văzut bine. Hortensia Papadat Bengescu e o prozatoare de top. Proza ei încă mai sperie prin modernitatea ei, ceea ce este formidabil!