Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI – 8 aprilie 2016 (10)

dialog-19-mai-searaCORNEL PAIU: Revenind… V-aş propune (încă) un exerciţiu de admiraţie pentru Marin Preda, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuţă şi Petru Dumitriu.

LUCIAN STROCHI: Nu cred că Alexandru Vlahuţă e comparabil cu ceilalţi. Aşa cum nici Alexandru Sahia, cu care se aseamănă prin înţelegerea pe care o arată celor mulţi şi obidiţi,  nu poate fi socotit un mare prozator, deşi a scris câteva pagini formidabile. Marin Preda a dat o carte unică, Moromeţii, într-adevăr o „saga”. Moromeţii se ridică la înălţimea lui Ion. Şi „Delirul” e o carte tulburătoare. „Cel mai iubit dintre pământeni” este însă o carte grăbită, care scade valoric pe parcursul redactării (şi lecturii). Cred că dacă timpul ar fi avut răbdare cu această carte şi cu Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni” ar fi fost egala Moromeţilor, ba chiar întrecând-o în tragism. Cezar Petrescu ar fi putut fi un „Balzac” al românilor, dar a fost prea ziarist. Totuşi „Întunecare” e un roman important, ca şi celelalte romane „citadine”, cărora le lipseşte totuşi ceva. Camil Petrescu est un intelectual autentic, cu toate calităţile şi defectele, dar care a reuşit să ne transmită această nelinişte, zbatere, această dorinţă de absolut a intelectualului de rasă, incomod şi chiar absurd, prin personajele sale. Totuşi ele seamănă prea mult cu autorul, fie că e vorba de G. D. Ladima, Ştefan Gheorghidiu sau Gelu Ruscanu. Mihail Sadoveanu e epopeic, acoperă cel mai bine istoria noastră de la Creanga de aur la Mitrea Cocor, dă un model, romanul istoric, are măreţia unui fluviu într-un permanent amurg. Petre Dumitriu este un autor inegal, strălucitor în Cronică de Familie şi lamentabil în Drum fără pulbere şi Pasărea furtunii. Acolo unde e în elementul său, îşi depăşeşte lejer confraţii.