ZEBRA – ilustratie de George Romila

Z, z
ZEBRA

Si asa, încet, încet,
Am ajuns la sfârsit de-alfabet.
Pe cine sa mai caut, pe cine sa mai chem,
Din minunata lume a lui Brehm?
Am lasat la urma pe cea mai celebra
Faptura: e vorba de zebra.
Pe vremea când nu eram nici tu, nici eu,
Zebra s-a dus la bunul Dumnezeu:
„Mai Mare al nostru si peste toata fiinta
Vreau sa-mi cunosti suferinta:
Cal alb sunt, în plina câmpie…
Fiare cu ghiare ma-nconjur, o mie.
Fa ceva, sa scap, fa-ma fioroasa,
Da-mi fuga gazelei, caci e sanatoasa;
Da-mi corn fioros de rinocer,
Colti de facocer,
Vreau sa ma apar, sa traiesc, asta-ti cer!”
Bunul Dumnezeu se scarpina în barba:
„Dintre toate animalele din iarba
Vei fi cea mai învatata…”
Si, pe data,
Cu o pensula muiata
În tus, dungi
Prelungi
I-a pictat pe spate, pe fata,
Un întreg alfabet:
„De-acum si pe altii învata!”
Si-atunci, pentru prima oara,
Zebra s-a trezit profesoara.
Leul s-a repezit la zebra,
Cuprins de febra,
Dar, s-a oprit cu mirare
Din alergare:
„Scrisul asta nu-l stiu, mi se pare…”
Recunostea, destul de discret,
Ca-i analfabet.

Lucian Strochi