Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI – 8 aprilie 2016 (23)
CORNEL PAIU: Ce aţi făcut în ultimii cinci ani? Ha ha… ha!
LUCIAN STROCHI: Am scos cărţi, am editat reviste, am descoperit oameni, m-am redescoperit pe mine însumi, am un blog, am răspuns la interviuri, am obţinut premii literare, m-am întâlnit cu cititori, am făcut critică de artă, vernisând expoziţii şi scriind despre ele. De altfel, dacă ai timp să le parcurgi, îţi trimit principalele activităţi culturale, dar nu numai, aşa cum le-am consemnat la vremea lor, evident pe cei cinci ani propuşi de tine(2011-2016):
– continuare –
2015
12 ianuarie. Primeşte de la poetul Gheorghe Simon un text despre ANCADIERUL. E prima „cronică” la acest volum (încă inedit).
15 ianuarie. Vernisează la Galeriile Lascăr Vorel expoziţia pictorului Mihai Nechita-Burculeţ.
31 ianuarie. Vernisează la Galeriile Lascăr Vorel, împreună cu Cristian Livescu expoziţia pictorului Gheorghe Vadana.
5 februarie. Vernisează la CPPN expoziţia aristei Elena Chiru.
Februarie. Vernisează la Galeriile Lascăr Vorel duplexul Ana Maria Margine şi Cristian Bistriceanu.
9 martie. Predă manuscrisul Ancadierului în tipografia Autograf.
23 martie. Apare volumul ANCADIERUL. Termină volumul de aforisme FULGUERAŢII (3333 de aforisme)
5 mai. Întâlnire cu studenţii băcăuani, la Universitatea Vasile Alecsandri. Amfitrion: Ioan Dănilă.
12 mai. Vernisează expoziţia lui Dumitru Bezem la Galeriile Lascăr Vorel.
27 mai. Vernisaj Constantin Tofan şi George Sorin Purcaru la Muzeul de Artă.
31 mai. Termină volumul de aforisme RÂNDURI-GÂNDURI (3333 de aforisme)
2 iunie. Participă la lansarea volumului Ancadierul la Bicazu Ardelean, alături de Cristian Livescu, Tudorel Radu, Vasile Checheriţă.
10 iunie. Predă tipografiei volumul FULGUERAŢII.
17 iunie. Apare volumul de aforisme FULGUERAŢII. (Opere complete, vol. 5, Integrala aforismelor,vol. 1)
19 iunie. Ultima zi de activitate în „câmpul muncii”.
20 iunie. Vernisează expoziţia de pictură naivă a soţilor Doina şi Gustav Hlimka din Reşiţa la Hotelul Ceahlău.
1 iulie. Predă tipografiei volumul RÂNDURI-GÂNDURI (3333 de aforisme)
8 iulie. Lansarea volumului FULGUERAŢII la AUTO MOLDOVA, în sediul nou. Printre participanţi: Tasica Postole, Dan Iacob, Tudorel Radu, Cristian Diaconu, Viorel Nicolau, Luminiţa Dobrea, Mihai Hanganu.
8 iulie. Apare volumul de aforisme RÂNDURI-GÂNDURI.
9 iulie. Participă, la Roman, la aniversarea zilei de naştere a doctorului Emanuel Nazaritean, preşedintele Comunităţii armene din Roman. Printre alţi invitaţi: Ioan Dobreanu, Tiberiu Roşu, Alexandru Cramer, Dan Dimitriu.
14 iulie. Vernisează, alături de Emil Nicolae expoziţia de pictură a artistei Eleonora Dragomir la Sestri Bar. Printre participanţi: Ciprian Istrate, Petre Diaconu, Dan Iacob, Luminiţa Dobrea.
16 iulie. SESIUNE DE AUTOGRAFE la Biblioteca orăşenească Bicaz. Printre participanţi: Dan Iacob, Tudorel Radu, Luminiţa Dobrea, Ioan Asavei.
29 august. Participare la SERBĂRILE CLEPSYDRICE alături de Dan Arvătescu, Cornel Paiu, Ion Dobreanu, Florin Ţuţuianu, Dan Dimitriu, Emanuel Nazaritean, Eva Lazea, precum şi de oaspeţii din Câmpulung Muscel.
1 septembrie. Vernisează, la Galeriile Lascăr Vorel, expoziţia artistului Ştefan Iaută.
7-13 septembrie. Participă la Tabăra de pictură de la Tazlău, alături de Ştefan Potop, Dumitru Bezem, Mihai Agape, Cristinel Prisacaru, Lucian Tudorache, Lucian Gogu-Craiu, Lucian Mihalache, Titus Romanescu, Dumitru D. Bostan.
17 septembrie. Lansarea volumul ANCADIERUL la LIBRIS 2015. Au vorbit: Calistrat Costin, Cristian Livescu, Cornel Nicoară, Mihai Hanganu, Cornel Paiu. Participă la lansarea unor cărţi semnate de Cornel Paiu, Dan Arvătescu, Radu Tudorel, Mihai Hanganu, Bică Nelu Căciuleanu.
18 septembrie. Vernisează la Galeriile Lascăr Vorel expoziţia de pictură Taina din Fereastră a pictorului băcăuan Aurel Stanciu, alături de prof.univ. Ioan Dănilă.
20-23 septembrie. Vizită împreună cu soţia, la Bucureşti. Participă la Concertul Corului Armatei Roşii. Vizitează Cimitirul Bellu, centrul istoric al Bucureştiului.
25 septembrie. Participă, la Roman, la concertul jazzmanului Harry Tavitian.
1 octombrie. Vernisează creaţiile artiştilor plastici prezenţi în tabăra de pictură de la Tazlău, la Galeriile Lascăr Vorel. Expune două lucrări: Timp (I), şi Dincolo de timp.
2-3 octombrie. Participă la Festivalul Avengarda XXII de la Bacău, alături de Ioan Es. Pop, George Vulturescu, Paul Aretzu, Gheorghe Andrei Neagu, Ioan Holban, Victor Munteanu, Cornel Paiu, Dan Arvătescu, Olimpiu Nuşfelean, Calistrat Costin, Dan Bogdan Hanu, Nicolae Dabija, Constantin Parascan, Marian Drăghici, Aurel Pantea. Se întâlneşte cu Ioan Dănilă şi cu pictorul Aurel Stanciu.
8-9 octombrie. Participare la Toamna bacoviană. Întâlniri, schimburi de cărţi cu: Radu Cârneci, Adrian Dinu Rachieru, Emilian Marcu, Cornel Paiu, Florentin Popescu, Culiţă Uşurelu, Calistrat Costin, Ioan Dănilă, Lucian Nenati Olaru, Nicolae Scurtu, Dan Bogdan Hanu, Victor Stan, Georgeta Palade Stan, Tudorel Radu, Vasile Ghegheriţă, Cristina Dascălu,Mihai Merticaru, Emil Nicolae, Emil Ariton, Dan Iacob, Tudor Codreanu, Petruş Andrei, Valeriu Stanciu, Viorel Savin. Asigură vernisajul pictorului şi poetului Constantin Severin. Întâlnire cu pictorul Aurel Stanciu.
14 octombrie. Se întâlneşte cu poetul şi preotul Dorin Ploscaru, la biserica acestuia de la Vaduri.
15 octombrie. Vernisează la Galeriile Lascăr Vorel expoziţia de pictură a pictorului Dumitru Bezem.
2 noiembrie. Vernisează la Galeriile Lascăr Vorel expoziţia de pictură a artistului băcăuan Mihai Butnaru.
6 noiembrie. Îi apare volumul de aforisme GÂNDURI-RÂNDURI.
6 noiembrie. Participă la Hanu Ancuţei la Sadoveniana, alături de Cristian Livescu, Raluca Naclad, Vasile Popa Homiceanu.
16 noiembrie. Prezintă, la Galeriile Lascăr Vorel expoziţia ieşenilor Cosmin Iateşen şi Ofelia Huţul.
1 decembrie. Vernisează expoziţia colectivă a pictorilor nemţeni dedicată Zilei Naţionale, la Galeriile Lascăr Vorel. Se reîntâlneşte cu romaşcanii, precum şi cu majoritatea expozanţilor.
4 decembrie. Prezintă expoziţia pictorului Ioan Roşca la Clubul Pensionarilor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.