ANCADA IUBIRII CREZUTE SECRETĂ

ANCADA-17Când suntem printre semeni, nu ne mai vorbim,1
Crezând că de iubirea noastră, doar noi ştim.2
Privim alături, ne ocolim priviri,3
Şi buzele le răcorim în trandafiri.4
Şi când vorbim, vorbim cu note înalte,5
Ne-amestecăm, prea veseli, falşi, în mulţime.6
Alb, privim în jurul nostru cu asprime7
Şi pe la pahare facem dese halte.8
Iar unii cred că nu suntem prieteni buni,9
Iar alţii ar vrea  să ne cunoaştem bine,10
Iar noi zâmbind topit-am ani, în scurte luni,11
Căci noaptea noi am schimbat-o în lumine.12
Am îmbrăcat iubirea ca pe o haină,13
Şi-am crezut că suntem o măreaţă taină.14
Când suntem printre semeni, nu ne mai vorbim…15

Lucian Strochi

 

ANCADA IUBIRII CREZUTE SECRETĂ  17

 

1Când suntem printre semeni, nu ne mai vorbim, – această ancadă este una singulară, imaginând o iubire „interzisă” într-un decor de Versailles, de curte regală, un carnaval de Veneţia, dar fără măşti. Îndrăgostiţii îşi apără iubirea, nu vor ca ea să devină publică, un subiect la modă şi aleg să pară că nu se cunosc sau în orice caz, că nu e nimic între ei.

2Crezând că de iubirea noastră, doar noi ştim. –evident e vorba de o iluzie: într-o asemenea societate semi-închisă, totul se ştie, totul se comentează, totul se evaluează. Îndrăgostiţii cred că nimeni nu îi observă, că pot trece anonimi printre ceilalţi.

3Privim alături, ne ocolim priviri, – încercările lor disperate de a-şi ascunde povestea de dragoste, devine puţin comică, tocmai din cauza jocului celor doi. Cel mai mult se tem îndrăgostiţii de priviri, întrucât privirea trădează cel mai uşor.

4Şi buzele le răcorim în trandafiri.trandafirul este floarea dragostei. A oferi cuiva un buchet de trandafiri roşii echivalează cu o declaraţie de dragoste. Acum trandafirul se dovedeşte a fi şi un refugiu pentru buzele înfierbântate, care aşteaptă un sărut.

5Şi când vorbim, vorbim cu note înalte, – comunicarea se face prin trei limbaje: verbal, nonverbal(gestual) şi paraverbal (bazat şi pe accente, intonaţie, pe lângă text şi gest.) Încercarea de a ascunde iubirea modifică şi tonul dialogului: în locul unuia normal, firesc, avem un ton fals, modificat, ca afectat de o boală.

6Ne-amestecăm, prea veseli, falşi, în mulţime. – nefirescul continuă şi în acest vers: prea veseli, falşi; dar strategia îndrăgostiţilor este, paradoxal, una bună, întrucât cel mai bine te ascunzi nu într-o pădure, ci în mulţime. Instinctul gregar îţi cere acest lucru, permiţându-se anonimizarea, pierderea identităţii.

7Alb, privim în jurul nostru cu asprime –se introduce, pe lângă o notă de neutralitate, de detaşare (alb – ca adverb), o atitudine severă, descurajantă pentru ceilalţi.

8Şi pe la pahare facem dese halte. – alt tertip, alt refugiu: pretextul unui pahar le permite celor doi o „retragere strategică”, ori de cât ori dialogul dintre ei sau cu ceilalţi poate deveni primejdios.

9Iar unii cred că nu suntem prieteni buni,– până la urmă strategia lor pare a fi reuşit

10Iar alţii ar vrea  să ne cunoaştem bine, –  fiind totuşi asemănători, având un „ce” comun, cei din jur ar vrea ca ei să intre într-o relaţie de apropiere, de prietenie sau chiar de dragoste

11Iar noi zâmbind topit-am ani, în scurte luni, – îndrăgostitul are acum curajul să-şi mărturisească iubirea, ba chiar să o etaloneze, arătând şi care sunt „abaterile” (temporale, în acest caz) de la normalitate şi neutralitate. De remarcat că eul liric este la plural, semn că iubirea e împărtăşită

12Căci noaptea noi am schimbat-o în lumine. –este ca în atâtea rânduri o lume întoarsă, doar dragostea şi comicul reuşind acest lucru. Din nou eul liric la plural, fiind o repetiţie „de insistenţă”, „de întărire”.

13Am îmbrăcat iubirea ca pe o haină, – certitudinea iubirii aduce un aer firesc, aşa cum firesc e gestul de a îmbrăca la un moment dat o haină. E vorba poate şi o aluzie la primi iubiţi, primul cuplu, Adam şi Eva, care nu aveau nevoie de haine.

14Şi-am crezut că suntem o măreaţă taină. Îndrăgostiţii conştientizează că iubirea e o mare taină. Iubind,  şi ei devin o taină, inexplicabilă ca orice taină. Este puţin orgoliu, puţină îngândurare, puţină iluzie în acest vers conclusiv, dar care nu ajunge la nicio concluzie. La acest caracter contribuie din plin verbul a crede, de atâtea ori antonim lui a şti. E poate în acest vers şi o falsă modestie, aşa cum se întâmplă de multe ori, atunci când cineva, deşi conştient de o izbândă, pare a se îndoi de ea, poate şi din dorinţa de a fi „contrazis”.

15Când suntem printre semeni, nu ne mai vorbim… – monostihul e valoros pentru că fixează o întreagă scenă şi pentru că foloseşte un cuvânt bine plasat în context: semeni. Acest substantiv este sinonim cu oameni, dar mult mai încăpător, vorbind de o solidaritate umană pe care o poţi atinge doar în stările de extaz, atunci când ai vrea să împarţi bucuria  cu oricine, când devii atât de generos încât crezi că poţi dărui tuturor iubire, fericire, că toţi semenii au dreptul să trăiască, la cea mai mare amplitudine, un sentiment atât de rar şi de preţios, precum iubirea.