Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI – 18 aprilie 2016 (6)
CORNEL PAIU: Eu cred că o formă onestă şi să spunem, „profesionistă”, poate „profesională”, de competiţie în orice domeniu de activitate ar fi, are un rol pozitiv, dincolo de unele conotaţii nu tocmai pozitive. Sunteţi de aceeaşi părere?
LUCIAN STROCHI: Competiţia există, atâta timp cât există ierarhia, piramida. Depinde ce vrei de la viaţă. Nu le poţi avea pe toate: nu poţi fi şi prosper om de afaceri, şi politician dedicat unei cauze drepte sociale, şi creator, şi erou pe un câmp de luptă, şi taumaturg şi proroc. Îmi propun desigur să fiu cât mai bun, să dau cărţi cât mai aproape de imaginarul meu, să ratez cât mai puţin. Intru fără voia mea, în competiţie cu alţii. Dar ierarhiile sunt ca dunele de nisip: depind enorm de vânt… Îmi propun de fiecare dată să scriu o carte mai bună decât precedenta. Vreau să mă autodepăşesc, dar nu întotdeauna poţi sări peste umbra ta. Competiţia trebuie să-i onoreze pe competitori. Îmi pui întrebări interesante, incitante. Caut să te înving cu răspunsurile mele. Aştept însă ca viitoarea ta întrebare să fie mai bună decât răspunsul dinaintea ei. Şi ce e frumos cu adevărat: dacă cineva ne urmăreşte, ne ascultă, ne citeşte, ne priveşte lupta şi vede în ea frumuseţea duelului, e perfect! Acest dialog e important pentru mine, pentru că mă scoate din amorţeală şi suficienţă (date de experienţă); e important pentru tine, fiind mai tânăr şi încercând încă exerciţii de stil, în care crezi; e important pentru cititori pentru că vede o luptă cinstită, o radiografie a două spirite.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.