LUCANSA este a doua specie de poezie fixă inventată de mine, după ancadă. Deosebirile dintre ancadă şi lucansă sunt destul de mari: în timp ce ancada este în esenţă o poezie de dragoste, lucansa acoperă un spectru ideatic mult mai larg, de la starea de poezie la timp, de la zbor la iubire, de la morţi la vii, de la prezicător(proroc) la erou, de la unitatea contrariilor la evoluţie, de la basm la eu, de la pace la luptă.

Există mai multe tipuri de lucanse, toate pornind de la o formă primară: vorbim de lucansă atunci când, în primele două catrene rima este amplu îmbrăţişată, versul 1 rimând cu versul 8, 2 cu 7, 3 cu 6, 4 cu 5. Există şi lucansa dublă, atunci când textul adaugă primei lucanse o a doua lucansă, cu rime diferite, dar după aceeaşi schemă. Astfel, în a doua lucansă versul 9 va rima cu versul 16, 10 cu 15, 11 cu 14 şi 12 cu 13. Atunci când e vorba de o dublă lucansă, dar versurile din a doua lucansă vor rima cu cele ale primei lucanse, vorbim de o lucansă dublă perfectă. Există şi   lucansa – sonet, compusă din două catrene şi două terţine, ca în sonetul italian,  dar sistemul de rime este cel al lucansei, versul 9 rimând cu versul 14, versul 10 cu 13 şi versul 11 cu 12. În fine, există şi o lucansă cu 20 de versuri, al patrulea catren schimbând rima (rima încrucişată), şi „pregătind” catrenul final. Aş numi-o lucansă atmanică după „atman” care înseamnă „act”, „faptă” şi are reprezentare şi simbol în cifra „cinci” (numărul de catrene).

În ceea ce priveşte numele acestei specii: Ioan Dănilă avansează ideea ca denumirea speciei este legată de prenumele autorului: „Deducţia mea ar trebui să nu fie greşită, pentru că e susţinută de încă o descoperire: lucansa. În lipsa autodedicaţiei, mă simt flatat de finalul prefeţei: „Îngândurat, dar săgetat de dor,/Ţie mă-nchin, complice cititor” şi descompun, după modelul ancadei, noutatea lexicală absolută într-un prenume, Luc(i)an, iniţiala numelui şi o necesară desinenţă feminină.” Ioan DĂNILĂ (ATENEU,nr.558, februarie 2016, p.11)”.

Lucrul e adevărat, dar doar pe jumătate: atunci când am dat nume acestei specii am avut în vedere şi forma poeziei, tipul de rimă. Prin urmare, rimele se află într-o „ansă”. Dar „luc” înseamnă în rusă „ceapă”, „ceapa” având şi ea (prin foi) forma poeziei. Dar „luc” înseamnă şi „priveşte” în engleză (look) – un îndemn de a vedea „ansa”.

 Lucian Strochi