Mirat mă uit la tine ca-n oglindă, ¹
Şi suntem lerui ler² dintr-o colindă,³–
Şi amândoi asemeni între semeni,⁴
Născuţi se vede-n peşti⁵ sau poate gemeni.⁶
Cu noi se-ntemeiază începuturi,⁷
Plecăm în literă grecească⁸ şi perfidă,⁹
Noi refuzăm orice efemeridă,¹⁰
Cu inima pictată clar pe scuturi.¹¹

Şi amândoi purtăm aceeaşi soartă.¹²
Din noi se împletesc acum lumine.¹³
Căci am intrat senini pe-aceeaşi poartă ¹⁴
Şi-am împărţit aceleaşi vechi destine.¹⁵
Suntem părtaşi la-aceeaşi suferinţă,¹⁶
Şi suntem, văd, o singură fiinţă. ¹⁷
Şi suntem, văd, o singură fiinţă…¹⁸

Lucian Strochi

Ancada  despre un vis straniu androgin  22

Mirat mă uit la tine ca-n oglindă, ¹ – oglinda este unul dintre termenii cu o bogată simbolistică. Prima oglindă este cea a apei. Narcis, un tânăr frumos este fiul nimfei Liriope şi al râului Cephios.  De el se îndrăgosteşte veşnic ghinionista nimfă Echo, dar Narcis o respinge. Nemesis îl pedepseşte, blestemându-l să se îndrăgostească de primul chip pe care îl întâlneşte. Acesta este chiar chipul său. Deci prima oglindă avea un rol malefic. Într-o altă versiune, Narcis avea o soră geamănă, Narcisa, care s-a  înecat într-un lac. Narcis o vede, crede că Narcisa se uită la el, dar el nu poate ajunge la ea, murind de durere lângă acel lac. Înduioşate, nimfele îl transformă într-o floare, în narcisă. În acest caz e vorba de o iubire  foarte puternică, cum e între gemeni sau chiar de o relaţie incestuoasă. Să nu uităm titlul ancadei. Gemenii univitelini sunt un prim proiect al androginului.  O altă caracteristică a oglinzii e aceea că ea reflectă lumea, dar invers, dextra devenind senestra, ca în heraldică. Oglinda interesează fantasticul,  întrucât poate deforma realitatea (oglinzile strâmbe), pot fi concave sau convexe. Sunt basme în care oglinda este un personaj personificat: Albă ca zăpada, Peripeţiile Alicei  în ţara oglinzilor… Se crede că Venus din Milo avea în mâna stângă o oglindă, iar în dreapta un pieptene, atribute ale frumuseţii şi cochetăriei. Oglinda este un simbol lunar şi feminin, semn al armoniei, al uniunii casnice, emblema reginei. Oamenii se tem de oglinzi. De aceea oamenii atunci când moare cineva, acoperă toate oglinzile din casă, pentru ca mortul să nu mai poată interveni în ciclul naturii sau să se transforme în strigoi. În fine, oglinda este un simbol perfect al androginului, întrucât, chiar spartă, reflectă obiectele în integralitatea lor şi nu fragmentar.

Şi suntem lerui ler² – lerui ler apare de obicei în colinde pentru un efect cromatic eufonic. În alte accepţii, cuvântul ler înseamnă timpul de care dispune cineva, moment de apogeu, astral,  de plină vigoare în viaţa unui om, timpul în care cineva a ajuns la maturitate, dorinţă, perioadă de rut la animale, farmec, haz, gust, plac. Se pare că provine din  lat. (Ha) llelu(iah Domine). Versul se „traduce” cu toate aceste accepţii.

dintr-o colindă,³–  colinda este un cântec popular, dar şi drum, rută, parcurs, a străbate, a cutreiera, abate un drum, a se plimba. Prin urmare versul întreg s-ar putea traduce conotativ: suntem aceeaşi dorinţă, cu un acelaşi drum.

Şi amândoi asemeni între semeni,⁴ – prin seamăn (singularul lui semeni) înţelegem pe cel care e la fel cu cineva, aproapele cuiva. Interesează şi două expresii: a nu mai avea seamăn pe lume, adică a fi unic, a nu avea pereche, asemănare şi fără de seamăn, adică extraordinar, fără asemănare. Versul este remarcabil prin insistenţă, aproape pleonastic, insistându-se pe ideea de „doi în unu”.

Născuţi se vede-n peşti⁵ – importanţa acestei ancade este pentru mine una excepţională. Mitul androginului m-a fascinat din copilărie, iar a-ţi căuta jumătatea pierdută mi se părea unul din cele mai frumoase mituri ale omenirii. Prin urmare, cifra doi revine obsesiv, ca cifră, ca imagine, ca simbolistică, de fapt acest doi în unu sau unu în doi. Prin urmare, am ales zodii duble, peştii şi gemenii. Am observat apoi şi o stranie compatibilitate dintre ele. Cromatic, albastrul din peşti se combină cu galbenul din gemeni şi rezultă verdele, culoare care le conţine pe celelalte amândouă culori. Prin rotire, galbenul şi albastru dau alb, culoarea purităţii, a inocenţei şi a începuturilor. Peştii sunt o zodie de apă, iar gemenii de aer. Împreună dau aburul, adică duhul, spiritul. Mereu doi în unu. Există pe plan emoţional o compatibilitate perfectă între peşti şi gemeni. Peştii au ca verb caracteristic pe a crede. Cel din peşti este un visător incorigibil. Semnul sugerează doi peşti trăgând în direcţii opuse, „adică sfârşitul unui ciclu şi începutul altuia, cele două cicluri fiind unite”. Peştii sunt negativi, feminini.

sau poate gemeni.⁶  – gemenii, cealaltă zodie „dublă”, e un semn de aer, masculin, extravertit. Verbul caracteristic: a gândi. Împreună cu a crede formează un cuplu redutabil. Au ca piatră preţioasă acvamarinul şi cristalul marin, pregătind parcă o întâlnire cu peştii. Glifa sugerează cele două feţe ale unui individ, ce îl împing pe om să se autodepăşească pentru a se realiza unitatea.. Ideograma semnului, doi stâlpi ai înţelepciunii legaţi împreună simbolizează cele două linii ale destinului unite prin două orizontale ale fizicului şi metafizicului.

Cu noi se-ntemeiază începuturi,⁷ –al doilea catren pleacă dintr-o realitate cucerită, un noi care este de fapt eul liric. De altfel ancada, cu excepţia primului şi al ultimului vers, este realizată numai cu plurale, obţinute din pronume personale, verbe, alte părţi de vorbire care sugerează dublul. Ambiguitate: nu ştim despre ce începuturi e vorba: al androginului, al celor doi separaţi din androgin, a celor doi redeveniţi androgini?

Plecăm în literă grecească⁸ şi perfidă,⁹– e greu  de precizat care este litera grecească şi perfidă, întrucât cu două excepţii, gamma şi rho (e vorba de literele mari!), toate celelalte pot fi supuse principiului simetriei, adică pot fi doi în unu.  Şi formularea e puţin întoarsă: a pleca în literă, înseamnă de fapt a intra. Cu alte cuvinte a reface unitatea pierdută a androginului.

Noi refuzăm orice efemeridă,¹⁰– prin efemeride înţelegem atât note de ziar sau de calendar care grupează evenimente petrecute la aceeaşi dată în ani diferiţi, lucrare redactată sub formă de tabele alcătuită de astronomi pentru a anticipa fenomene cereşti ce se vor desfăşura în anul următor( de exemplu comete, eclipse), lucruri, gânduri trecătoare, de mică importanţă, tabele care indică poziţia zilnică a aştrilor, dar şi un ordin de insecte pseudonevroptere care nu trăiesc decât o singură zi în stare adultă, chiar dacă, în acea unică zi îşi asigură un ciclu complet de viaţă şi de reproducere.

Cu inima pictată clar pe scuturi.¹¹  – aici o ironie: inima nu e „pictată” decât foarte rar pe scuturi. E adevărat însă că scuturile pot vorbi, prin limbaj heraldic, despre unirea dintre două familii ilustre, prin căsătorie.

Şi amândoi purtăm aceeaşi soartă.¹²– acest ultim catren e dedicat iubirii împlinite: în fiecare din cele patru versuri vom întâlni ideea de unire, de complicitate în doi. În acest vers, amândoi şi aceeaşi – care este un adjectiv demonstrativ de identitate. A purta aceeaşi soartă înseamnă a împărţi împreună un spaţiu şi un timp.

Din noi se împletesc acum lumine.¹³ –această unire, devine mistică, religioasă, sfântă. Atât de puternică e iubirea, încât şi lumina se răsuceşte şi se împleteşte într-o funie de lumină.

Căci am intrat senini pe-aceeaşi poartă ¹⁴ –vers sugerând solemnitatea unui ritual, hieratismul Şi-am împărţit aceleaşi vechi destine.¹⁵ –se sugerează că iubirea e acum veşnică. E atât de puternică, încât acţionează şi asupra trecutului, nu numai asupra viitorului!

Suntem părtaşi la-aceeaşi suferinţă,¹⁶– evident, această unire androginică nu a însemnat numai jubilaţie, fericire, extaz, ci şi multă durere.

Şi suntem, văd, o singură fiinţă. ¹⁷– vers care consfinţeşte o stare de fapt, fie prin realizarea androginului, fie prin asumarea unei iubiri absolute.

Şi suntem, văd, o singură fiinţă…¹⁸– este versul-cheie al ancadei: doi a devenit unul.