CORNEL PAIU: Eminescu privea către frumuseţea Luceafărului, către o stea…

LUCIAN STROCHI: El a găsit  o formulă genială: Luceafărul = Hiperion (Hiper eon). A reuşit să-i dea Luceafărului o triplă înfăţişare, „năpârlire”. A antropomorfizat o stea, făcând-o mai umană decât omul.

CORNEL PAIU: Apropo, am descoperit anii trecuţi, într-un anumit context, existenţa unui gen specific de poezie, numit „Astropoezie”. Are acest gen, ca să spun aşa, justificări pertinente? Are actele în regulă? Sau doar poate fi acceptat numai la un anumit nivel de experiment, nu prea sus, însă, şi, în niciun caz în „astro”, după cum ne anunţă că tinde şi pretinde?

LUCIAN STROCHI: Nu ştiu prea multe despre astropoezie, deşi am citit câteva poeme de Andrei Dorian Gheorghe. Nu cred într-o poezie sectară, feliată. Poezia nu este un tort să-l împarţi în felii. Astropoezia este replica în lirică a literaturii SF. În această literatură găseşti şi capodopere (puţine), lucrări de duzină (destule) şi scrieri cu o valoare  îndoielnică (asta ca să fiu delicat). Dar, pentru a fi drept, să amintesc câteva nume mari ale literaturii lumii, care au ilustrat şi SF: Arthur Clarke, Mircea Eliade, E.M.Forster, Jorge Luis Borges, Isaac Asimov, Ray Bradbury, Franz Kafka, Stanislaw Lem, Jules Verne… Dar apropo de astropoezie: Eminescu e şi el un astropoet? Pentru cei care descoperă apa rece, le amintesc că romantismul german e plin de astropoeţi…