Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI – 18 aprilie 2016 (29)

dialog-23-iunie-dimineataCORNEL PAIU: Cum vedeţi astăzi chipul/ portretul învăţătorului? Îşi mai păstrează el vechea dimensiune romantică?

LUCIAN STROCHI: Depinde. De la caz la caz, de la învăţător la învăţător. Există şi Domnul Trandafir şi Domnul Vucea. Şi Marius Chicoş Rostogan. Ca în fiecare meserie, vocaţie, breaslă, funcţie avem destule figuri, personaje…

CORNEL PAIU: Solomon Marcus, Cornel Patrichi, Mircea Albulescu… Un matematician, un coregraf, un actor… Toţi până de curând au evoluat pe scena existenţei terestre. Acum şi-au dat întâlnire pe altă scenă, cea celestă, cea cosmică. Aş vrea să-i onorăm aici cu-n gând-sentiment, prin care să-i evocăm cu tristeţe, să-i jelim, dar, mai ales să ne plângem pierderea, pierderile… Ca multe altele, de anul trecut, din anii trecuţi, încă din anul acesta, aflat abia, abia la început de primăvară…

LUCIAN STROCHI: Aş vrea, cu permisiunea ta, să mai adăugăm două nume: Constatin Cucu şi  Gheorghe Dumitroia. Un ziarist şi un istoric. Cu excepţia lui Cornel Patrichi, pe toţi ceilalţi i-am cunoscut personal. Oameni de valoare, atât de înaltă valoare, încât par a fi de neînlocuit. Şi chiar sunt de neînlocuit. Numai că, nu ştiu cum să-ţi spun, toţi aceşti oameni nu au murit pentru mine. Nu au trecut în nefiinţă, cum se exprimă greşit unii. Au trecut în eternitate. E destul să închid ochii aceştia lumeşti şi să-i văd. Le aud vocile, le-am reţinut ticurile. Le ştiu multe dintre gânduri. Sincer să fiu, cred şi acum, cum credeam în copilărie, că omul e nemuritor.