Dacă aţi intra într-o instituţie de stat, şi cel angajat ca să se intereseze de scopul prezenţei dvs. acolo, n-ar schiţa nici măcar un gest în acest sens, preocupat fiind de a-şi face… manichiura, cum aţi reacţiona? Trebuie să recunoaşteţi că scena e cel puţin comic de bizară ori bizar de comică. (O mărturisire de taină. Mi s-a întâmplat chiar mie! Ha ha ha. Din păcate e un râs amar şi înveninat!)

LUCIAN STROCHI: nu ştiu cum aş proceda. S-ar putea să mă ofer să-i fac eu manichiura. Sau să cer să mi se facă manichiura, eventual şi pedichiura. Mărturisesc că nu mi s-a prea întâmplat acest lucru. Ar fi şi o explicaţie: sunt un om solid şi asta impune de obicei respect. În plus, ironia m-a ajutat de multe ori: aş putea dialoga întrebând persoana când aş putea să revin, ca ea să nu fie ocupată. Sau să întreb dacă există şi un alt ghişeu care ar presta acelaşi serviciu. Ironia arde cel mai rău. Oricum nu i-aş da acelei persoane satisfacţia de a mă trata ca pe un obiect oarecare. Am însă recunosc, şi avantajul de a fi (re)cunoscut de multă lume. Asta pentru că am lucrat în administraţie, a prefectură, la consiliul judeţean, la primărie şi pentru că mulţi m-au văzut la televizor.