Vorbeam la un moment dat despre Adevăr şi adevăruri… Revenind la fiinţa, istoria şi limba poporului român, care credeţi că sunt adevărurile de bază, fundamentale, incomensurabile ale acestuia?

LUCIAN STROCHI: Primul adevăr: suntem un popor foarte vechi şi foarte nou, ceea ce uimeşte. Al doilea adevăr: de peste două mii de ani, supravieţuim între imperii. Al treilea adevăr: suntem singura ţară latină cu religie ortodoxă ceea ce ne oferă o unicitate de necontestat şi o originalitate extraordinară. Suntem la porţile Orientului unde totul se ia mai în uşor, dar şi la porţile Occidentului unde totul se ia în prea grav. Suntem o placă turnantă între religii, seminţii, popoare şi zone geografice. Avem o limbă fonetică, ceea ce e un  mare avantaj. Suntem un popor genetic vorbind, extrem de inteligent şi de talentat. Dar şi leneş, superficial, deviza noastră istorică e „Merge şi aşa”, mimetic, ne „maimuţărim” şi ne grăbim să luăm totul din Occident, prea blânzi, prea toleranţi, prea îngăduitori. Din păcate nu avem cu adevărat un cult al eroilor, al valorilor şi asta se vede din numărul redus de statui. Am să dau doar un exemplu: la Hindău (Ghindăoani) a avut loc cea mai importantă luptă a moldovenilor, în 1359, când trufaşul Sigismund de Luxemburg a fost învins, ai Moldova şi-a păstrat şi recucerit Independenţa din 1359. Ei bine, nu există nici un monument, nicio troiţă măcar care să amintească de acest lucru. E revoltător şi ruşinos, incredibil! Nu ne preţuim istoria şi ne mirăm că nu suntem preţuiţi de alţii. Cum a fost posibil ca operele lui Brâncuşi să fie refuzate de două ori de către Statul Român? Avram Iancu nu e declarat erou naţional, el, Crăişorul munţilor, e cunoscut şi recunoscut mai mult de brazi şi de stejari, decât de unele autorităţi ale statului. Arsenie Boca, sfântul Ardealului încă nu e canonizat. Ne lipseşte dreapta măsură şi suntem  robii clipei. Trebuie să ne asumăm istoria noastră, aşa cum e ea, cu bune şi rele. Evităm să ne pronunţăm tranşant sau nuanţat despre unele personalităţi cum ar fi Decebal, Burebista, Dragoş, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Alexandru Lăpuşneanul, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I, Mareşalul Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu, Armand Călinescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu (ordinea este aleatorie). Lista e uriaşă. Sigur, unii dintre aceste personalităţi au avut multe umbre, dar au avut şi multe lumini. Şi invers. Dar trebuie să-i cunoaştem. Nu să-i mitizăm şi să-i demitizăm. Să ne înţelegem: nu sunt un exaltat, un naţionalist, ci un om care vrea să existe o judecată a istoriei fără ură şi părtinire.