Sunt convins că vă sunt cunoscute „miturile primordiale” ale poporului român. Ce-mi puteţi spune despre legenda celor doi eroi eponimi Roman şi Vlahate, care apare consemnată într-o cronică de la începutul sec. al XVI-lea?

LUCIAN STROCHI: Sunt multe de spus. Călinescu pomeneşte în Istoria sa de patru mituri fundamentale ale românilor: Mitul descălecării (originii), mitul jertfei întru creaţie (Meşterul Manole), Mitul mioritic (Mioriţa) şi mitul erotic (al primei iubiri), Mitul zburătorului. Personal cred că mai sunt două mituri fundamentale româneşti: Mitul cuvântului (al blestemului) din Balada fratelui mort şi Roman şi Vlahata, legendă care povesteşte despre doi fraţi, strămoşii eponimi ai românilor (valahilor). Este un mit al originilor, al romanităţii românilor şi al ortodoxismului şi al superiorităţii lui faţă de catolicism şi faţă de alte religii.  Legenda seamănă într-un fel cu legenda lui Romulus şi Remus. Datorită faptului cu nu a fost strânsă şi unitară (se referă la istoria Moldovei până la Bogdan al III cel Orb, fiul şi urmaşul la tron al lui Ştefan cel Mare (1504-1517). Numele celor doi se potrivesc prea bine cu Roma şi Valahia, pentru a nu fi suspecte. Legenda se bazează pe două texte narative lipite cam forţat, hibrid (Gesta lui Roman şi Vlahata) şi „Legenda lui Dragoş Vodă”. Naraţiunea primă a fost scrisă la sfârşitul secolului al XIV-lea –începutul secolului al XV-lea (1390-1410), (opinia lui Ovidiu Pecican pe care o consider justă). Să remarcăm că balada are doi eroi, ca majoritatea baladelor şi miturilor de întemeiere. În legătură cu mitul cuvântului (blestemului) cartea mea Cicatricea se bazează tocmai pe Balada fratelui mort.