Intrebari interviu Lucian Strochi – 9 mai 2016 (16)

dialog-12-iulie-dimineataAstăzi e 9 Mai… O zi importantă pentru Istoria României! Ce reprezintă această zi pentru dvs.? Aveţi amintiri care o individualizează într-un mod aparte?

LUCIAN STROCHI: 9 Mai este o zi controversată pentru români şi pentru europeni. 9 Mai ar fi legată de independenţa de stat a României, de Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste, de declaraţia lui Robert Schumann din 1950 şi de naşterea şi moartea marelui poet român şi universal Lucian Blaga. În realitate, lucrurile stau altfel. Dar mai întâi o glumă. Pe timpul comunismului, la întrebarea: Ce sărbătorim la 8 mai 1821? răspunsul corect era nu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu , ci…100 de ani „până” la apariţia Partidului Comunist! Tot comunismul a intervenit brutal în istorie pentru a schimba unele date care nu ne conveneau. În primul rând declararea independenţei de stat a României a avut loc la 10 mai 1877 şi nu la 9 Mai. Dar întrucât 10 mai amintea de Regalitate, a fost devansată cu o zi. Mai ales că pe 9 mai se sărbătorea Ziua Victoriei. Numai că Germania a capitulat necondiţionat pe 8 mai 1945, când s-a şi semnat documentul de capitulare la Reims (Franţa). Occidentalii sărbătoresc ziua de 8 mai ca zi a sfârşitului Războiului al doilea mondial în Europa pe 8 mai, iar sovieticii pe 9 mai. 9 mai 1950 este într-adevăr ziua declaraţiei lui Robert Schumann, dată mai puţin importantă pentru poporul român, mai ales că se referea la concilierea istorică dintre Franţa şi Germania. Tot 9 mai, dar 1895 este data naşterii lui Lucian Blaga. Într-adevăr o zi astrală. Cu Blaga s-a născut un nou univers, s-a schimbat ceva în sensibilitatea noastră a Românilor. Tot pe 9 mai, în 1961, Blaga a fost înmormântat, dar de murit a murit pe 6 mai. Ca să răspund direct, 9 mai e ziua de naştere a unui mare poet român, Lucian Blaga. Prin urmare, aş înlocui pe 9 mai cu 10 mai, din mai multe motive: 1. Este Ziua Independenţei, proclamată de Domnitorul Carol I faţă de Imperiul Otoman. 2. 10 mai 1881 este ziua încoronării primului rege al României, Carol I. 3. Pentru că la 10 mai 1866 a fost ales Carol I ca domn, împlinind dorinţa Divanurilor ad-hoc de la 1957. 4. 10 mai a fost Ziua naţională a României până în 1947. Precizia şi corectitudinea trebuie să fie armele de luptă ale Istoriei!