CV (7)
VII
am vrut să evit în această lungă spovedanie
mărturisire rememorare litanie
cuvântul pacient
ca să nu-l impacientez pe cititorul sensibil
cu un substantiv sau un adjectiv teribil
mai bine să vorbesc despre vecinul stavru
care a fost găsit cadavru
crimă sinucidere accident
şi cuvântul batistă
ca să nu dau poemului o tentă prea tristă
mai bine muşuroi
decât muşoar
mai bine roi
decât trotuar
oricât ar părea de ciudat
e adevărat
o revoluţie poate începe de la o batistă
scăpată udată uitată
sau poate fi un pretext
pentru un text
antologic
mărturisesc încă nu cred în democraţia cuvintelor
cred că poemul e mai aristocrat decât s-ar părea
la prima vedere
la primul auzit
la o primă analiză a simţurilor noastre
e drept imperfecte
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.