Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI– 2 iunie 2016 (6)

dialog-18-iulie-dimineataCORNEL PAIU: Desigur, fiinţarea/ devenirea a suportat în timp mutaţii? De ce natură au fost acestea? E o întrebare cam ciudată, care prefigurează o teză dar şi o sinteză (sau invers, o sinteză care duce la conturarea unei teze existenţiale/ existenţialiste, nuanţată filosofic).

LUCIAN STROCHI: Devenim permanent. Ne schimbăm permanent. Odată la şapte ani ne schimbăm toate celulele. Suntem, pe rând, copil, adolescent, tânăr, matur, bătrân şi longeviv. Asta ca vârstă. Acumulăm mereu, memoria noastră suferă modificări importante: în copilărie funcţionează memoria imediată, spre senectute performantă devine memoria medie sau de lungă durată. Suntem o metamorfoză incompletă. Ne recunoaştem în copilul care am fost, dar recunoaştem şi schimbarea. Şi rolul nostru social e în permanentă devenire. Şi asta în ciuda faptului că, la 5 ani, 85 la sută din personalitatea noastră e deja fixată. Există desigur şi hazard şi momente astrale şi conjuncturi, favorabile sau nu.