CORNEL PAIU: Are artistul/ creatorul necondiţionate ori, dimpotrivă, condiţionate drame?

LUCIAN STROCHI: Artistul nu poate crea în afara dramelor. Drama îi asigură tensiunea, diferenţa de potenţial. Există desigur o adevărată „încrengătură” , un adevărat „eşafodaj” critic: teme, suprateme, subteme, motive. Nu poţi crea în afara lor. Poţi scrie o pagină care să nu fie legată într-un fel sau altul de natură? Poţi scrie fără cuvinte? Poţi picta fără culori? Sunt limite şi drame. Orice pictură trebuie să aibă trei elemente constitutive: desen, culoare, compoziţie. Toate înseamnă limitări. Adică drame. O pictură, oricât de abstractă ar fi, nu poate ieşi în afara formei. Dimpotrivă, omul caută forme, chiar şi acolo unde hazardul pare suveran. Dacă ne referim la alte tipuri de drame, da, scriitorul poate fi părăsit de o iubită, trădat de un prieteni, victimă a unui accident. Există şi drama, poate cea mai gravă dintre toate, cea a imposibilităţii de a crea ceva viabil, valabil, la un moment dat. Criza de creaţie. Toţi artiştii au cunoscut-o. Fiecare însă şi-a rezolvat criza în felul său, reuşind să-şi depăşească neputinţa de moment. Există apoi alte drame, alte condiţionări: faptul că scrii într-o limbă regională, că nu poţi cânta la un instrument care să te exprime plenar, că ai limite pe care ţi le cunoşti şi recunoşti, ţinând cont de vârstă, sex, prejudecăţi.