Ce greu se desparte, ziua de noapte,¹
Ce greu se naşte, din neguri, lumina,²
Ce greu se desparte, noaptea de ziuă,³
Ce greu se desface, raza în culori,⁴

 

Ce greu, în lumină divină, să mori,⁵
Ce greu se sfarmă, lumina în piuă,⁶
Ce greu se desface-n floare, stamina,⁷
Ce greu se desface, tăcerea-n şoapte.⁸

 

Ce greu e să vezi pământul, străveziu,⁹
Ce greu e să vezi în om, steaua de mare,¹⁰
Ce greu e să vezi copacu-n seminţe,¹¹
Ce greu e să vezi lumina-n lumină.¹²

 

Ce greu e să ridici cupa de aur, plină,¹³
La nenoroc şi nu la biruinţe.
Ce greu e să opreşti nopţile avare,¹⁴
Ce greu e, când eşti străveziu, să fii viu.¹⁵

Lucian Strochi

LUCANSA străveziului viu (9)130

 

Ce greu se desparte, ziua de noapte,¹  – această lucansă se vrea un elogiu adus frumuseţii, diversităţii şi contradicţiilor lumii. E vorba de gestul biblic de a despărţi lumina de întuneric

Ce greu se naşte, din neguri, lumina,²  – lucansa e realizată sub forma unor exclamaţii retorice, tehnic prin anafore multiple: Ce+greu+s(e). „Să” nu indică modul conjunctiv, ci un imperativ construit cu această conjuncţie. Verbele ce urmează anaforei se repetă: desparte (de 2 ori), desface (de 3 ori),  vezi (de 4 ori), sau sunt verbe decisive: naşte, mori, sfarmă, ridici, opreşti, să fii. Interesantă e această filosofie a verbelor : între a naşte şi a muri, este zbaterea, lupta desface, desparte, sfarmă, ridică, opreşte. Verbul a fi e chintesenţa celorlalte şi e normal ultimul vers din lucansă

Ce greu se desparte, noaptea de ziuă,³ aparent e o reluare a primului vers. În realitate e vorba de entităţi diferite „în proces”, în devenire.

Ce greu se desface, raza în culori,⁴ –aparent lumina este uniformă, albă. În realitate este o funie de culori, trădate de spectrul rogvaiv. Dar pentru a desface raza avem nevoie de prismă.

Ce greu, în lumină divină, să mori,⁵– scăldat în lumină divină e greu să accepţi ideea că eşti muritor, că nu aparţii eternităţii.

Ce greu se sfarmă, lumina în piuă,⁶ –aluzie la materialitatea sau imaterialitatea luminii

Ce greu se desface-n floare, stamina,⁷ – imposibilitate biologică, stamina e parte a florii.

Ce greu se desface, tăcerea-n şoapte.⁸ – aluzie la vorbire, la cuvânt.

Ce greu e să vezi pământul, străveziu,⁹ –conform unor legende bogomilice, la început pământul era străveziu. El a început să se întunece, să devină opac prin păcatele omeneşti. Vorbesc despre acest lucru şi în romanul Cicatricea.

Ce greu e să vezi în om, steaua de mare,¹⁰ –omul este un mezocosmos, avâns structura de cinci a stelei de mare (omul lui Vitruviu), capul şi membrele, dar şi nostalgia stelei galactice. Acest lucru a fost comentat în romanul Cicatricea.

Ce greu e să vezi copacu-n seminţe,¹¹ – unul din miracolele naturii este sămânţa, altul mecanismul devenirii. Dintr-o ghindă nu va apărea decât stejarul, dintr-o sămânţă de măr doar un măr. Natura are legi mai severe decât omul, ea nu negociază, nu acceptă abateri. Asta îi asigură unitatea structurală. Ideea e întâlnită şi într-o lemă: „Dacă sămânţae prăbuşirea copacului în sine”.

Ce greu e să vezi lumina-n lumină.¹² –paradoxal, lumina nu e vizibilă decât prin contrastul cu întunericul. Este de altfel şi principiul desenului, a cuceririi formei. Într-o altă accepţie, trebuie făcută diferenţa dintre lumina fizică, lumina divină, paradisiacă, lumina generată de flăcările iadului.

Ce greu e să ridici cupa de aur, plină,¹³ – ambiguitate. Cupa poate fi plină cu vin, cu nectar şi ambrozie, cu venin, cu sânge etc.

La nenoroc şi nu la biruinţe. Singurul vers care iese din anafore. De fapt de vorba de o opţiune, de a depăşi limitele emoţionale, spirituale.

Ce greu e să opreşti nopţile avare,¹⁴ –nopţile avare e o sintagmă greu de decodat: pot fi nopţile avarilor, popor migrator, care se deplasa de multe ori noapte, pentru a-şi surprinde dversarul. Dar şi nopţi avare , cu sensul de zgârcite, cale care nu oferă decât puţină relaxare, somn. Altfel spus nopţi albe.

Ce greu e, când eşti străveziu, să fii viu.¹⁵ –ideea impurităţii fiinţei m-a preocupat îndelung. Cred că un organism viu nu poate fi complet străveziu, tocmai datorită complexităţii lui. Idee e reluată de mai multe ori în textele mele, între altele şi într-o lemă: „Cum poţi tăia o   virgulă-n lumină?/Cum poate sângera străveziul? /Cum poate străveziu să fie viul?”.

Această lucansă  are o mare densitate a ideilor, apropiindu-se de leme. Formal e o lucansă dublă, cu rimele:

noapte –  şoapte  

 lumina – stamina

 ziuă – piuă

 culori – mori

 străveziu – viu

 mare – avare

 seminţe – biruinţe

 lumină – plină