A fost odată ca niciodată,¹
A fost odată, când pământul era străveziu,²
Când fratele nu-şi ucisese încă fratele,³
Când nicio femeie nu murise încă.⁴

 

Când apa era limpede, ca un cristal de stâncă,⁵
Când departele, îţi era prea aproapele,⁶
Când sângele era incolor, ca lumina, şi viu,⁷
Când pământul nu era despicat de lopată,

 

De plug, de apă, de privire beată,⁸
Când oamenii se iubeau cu arbori şi flori,⁹
O dată, de două, de o mie de ori.¹⁰
A fost odată ca niciodată,

 

O lume ciudată,¹¹
Când pământul era străveziu,
O inimă – îl ţinea în palme o fată¹²
Şi el palpita, încă viu.¹³

 

A fost odată ca niciodată, mai ţin minte,¹⁴
O lume fără cuvinte,¹⁵
Cu oameni ca păsări zburând,¹⁶

Când în vis¹⁷, când în rai¹⁸, când în gând.¹⁹

 Lucian Strochi

BASM (LUCANSĂ)    172

 

A fost odată ca niciodată,¹– formulă tradiţională de incipit pentru basm, stabilind temporalitatea şi unicitatea.

A fost odată, când pământul era străveziu,² –am mai discutat despre pământul străveziu planeta fără de păcate.

Când fratele nu-şi ucisese încă fratele,³ – prima crimă şi una dintre cele mai grave ale umanităţii, fratricidul, comis de Cain împotriva lui Abel, fraţi din familia primordială

Când nicio femeie nu murise încă.⁴ –timpurile coincid. Singura femeie era Eva, mama celor doi fraţi. Primul mort este un bărbat, nu o femeie.

Când apa era limpede, ca un cristal de stâncă,⁵– acest catren descrie o lume paradisiacă, de începuturi, în care nu apar nici un fel de erodări.

Când departele, îţi era prea aproapele,⁶ – întreaga omenire era de fapt o singură familie.

Când sângele era incolor, ca lumina, şi viu,⁷ – sângele apare ca fiind impur. Ce am fi, dacă prin noi ar curge lumină şi nu sânge?

Când pământul nu era despicat de lopată,

De plug, de apă, de privire beată,⁸– pământul era natural, oferea tuturor roadele sale fără vreun efort uman. Privirea beată se referă la ambiţia omului de a avea pământul său, parcelându-l, luptând pentru el, când de fapt pământul e al tuturor oamenilor.

Când oamenii se iubeau cu arbori şi flori,⁹ e vorba de armonia universală, de iubirea de natură, de Dumnezeu.

O dată, de două, de o mie de ori.¹⁰ – această iubire este permanentă, repetitivă, necondiţionată.

A fost odată ca niciodată,

O lume ciudată,¹¹ – astăzi o asemenea lume ni se pare ciudată, imposibilă, idealizată, incredibilă.

Când pământul era străveziu,

O inimă – îl ţinea în palme o fată¹² – pământul e văzut ca o inimă străvezie, ţinut în palmă, protejat de o fată, simbol al purităţii, inocenţei, dar şi al unei fecundităţi viitoare.

Şi el palpita, încă viu.¹³ – pământul e viu, în ciuda faptului că străveziul nu este propice vieţii.

A fost odată ca niciodată, mai ţin minte,¹⁴ – e vorba de memoria colectivă, de un atavism al gândirii, ca şi cum omul ar avea o memorie perfectă.

O lume fără cuvinte,¹⁵ –lumea primordială era o lume fără cuvinte. Cuvântul şi rostirea apar mult mai târziu, odată cu nevoia de comunicare şi de stocare o obiectelor în memorie prin numele lor.

Cu oameni ca păsări zburând,¹⁶ – ambiguitate. Nu ştim dacă este o aluzie la starea de pasăre a omului, deci de o plasare a sa pe o treaptă inferioară a evoluţiei din lumea vertebratelor, sau e vorba de calitatea de a zbura a omului, acesta nefiind supus legilor gravitaţiei sau ale moralei.

Când în vis¹⁷, – visul permite orice, nu poate fi contrazis. Totul e posibil în vis, inclusiv posibilitatea ca omul să zboare asemenea păsărilor.

 când în rai¹⁸, – raiul poate fi o aspiraţie a omului, dar şi un vis al său.

când în gând.¹⁹ – ca şi visul, gândul poate accepta orice situaţie, imagine, structură. Gândul este cel mai încăpător lucru din câte există în univers.

Lucansa este o lucansă atmanică (singura dintre lucanse) (după „atman” care înseamnă „act”, „faptă” şi are reprezentare şi simbol în cifra „cinci” (numărul de catrene).

Rimele sunt următoarele:

niciodată – lopată – niciodată – beată  ciudată   – fată

  străveziu – viu  – viu  – străveziu

  fratele – aproapele

  încă  – stâncă

  flori   – ori

  minte – cuvinte

  zburând  – gând

Ultimul catren are rimele împerecheată. Se remarcă repetare rimei viu-străveziu, una din cheile ideatice ale lucansei