Nu-mi plac, deşi-s gustoase, trufele,¹
Pentru că-mi sunt oferite de porci,²
Dar mă dau în vânt după pagode,³
Pentru că-mi amintesc de corăbii.⁴

 

Ador lupta-n pumnale şi săbii,⁵
Detest psalmi⁶, imnuri⁷, oraţii⁸ şi ode⁹,
În viaţă e bine să poţi să te-ntorci,¹⁰
Deci nu îmi spăl, în public, rufele.¹¹

 

Urăsc mirosul de praf de puşcă,¹²
Chiar dacă e ars pentru artificii,¹³
Mă plictisesc, din „n” şi „n” motive,¹⁴
Nu cred în vise şi nu sug iluzii.¹⁵

 

Nu mă grăbesc să mulg, să trag concluzii,¹⁶
Iau, tot mai des, calmante, vomitive.¹⁷
Ne-nduplecat de faste auspicii  (şi delicii),¹⁸
Un leu care în cuşcă (totuşi!) muşcă.¹⁹

Lucian Strochi

 

 

Îmbrăţişări  (LUCANSĂ)    186

 

Nu-mi plac, deşi-s gustoase, trufele,¹ –această lucansă este o dedicaţie pentru omul social, eul liric, omul obişnuit. Trufele sun ciuperci foarte scumpe, foarte gustoase, care se află sub pământ şi sunt scoase cu ajutorul porcilor (mistreţi) sau a câinilor.

Pentru că-mi sunt oferite de porci,² –aluzia e clară: eul liric, ca om obişnuit, dar demn, refuză favorurile pe care i le propun venalii, escrocii, „porcii”

Dar mă dau în vânt după pagode,³ – pentru un european, pagoda are o formă neobişnuită, care stâtneşte interesul. Prin extensie, omul interesat de tot ce este nou, neobişnuit.

Pentru că-mi amintesc de corăbii.⁴ – aluzie la forma acoperişurilor pagodei, dar şi faptul că se ajunge la aceste pagode cu ajutorul „corăbiilor”

Ador lupta-n pumnale şi săbii,⁵– pentru orice bărbat, lupta este un atribut esenţial. Prin lupta în pumnale şi săbii se înţelege duelul. Evident, acest duel poate fi şi unul verbal.

Detest psalmi⁶, – psalmii sunt poezii religioase, cei biblici fiind cele mai vechi din cultul creştin. Eul liric se arată deranjat de rânduială, de numărul fix de psalmi ce trebuie citiţi  şi cântaţi la fiecare slujbă, eliminându-se în acest fel emoţia poetică, caracterul imprevizibil al textului.

imnuri⁷, – imnul se deosebeşte de psalmi prin faptul că nu mai e vorba de preamărirea unei Idei (Dumnezeu), ci poate fi compus pentru celebrarea solemnă a unui eveniment, erou legendar. El este un cântec de laudă. Există de fapt o sinonimie între psalm, imn şi odă. Oda este totuşi cel mai bine structurată strofic, având strofe de aceeaşi formă şi cu aceeaşi structură metrică. Tematic, cele trei forme de poezie sunt foarte apropiate, exprimându-se un elogiu, entuziasmul sau admiraţia faţă de persoane, personaje, fapte eroice, idealuri.

oraţii⁸ –oraţia e legată de nuntă, fiind o urare în versuri a colăcarilor. Există şi oraţii dedicate altor evenimente (an nou, cumetrie, zile de naştere sau onomastici). Oraţia e sinonimă cu epitalamul şi cu oratoriul.

şi ode⁹, – spre deosebire de psalmi, care erau acompaniaţi la harpă, oda avea ca acompaniament special lira (de unde şi genul liric). Oda clasică presupunea strofe alceice (două versuri în endecasilab, urmate de un vers de nouă silabe şi unul de zece silabe, respectiv strofe safice (de la poeta Sapho din Lesbos) (trei versuri endecasilabice cu un final adoneic). Evident, în epoca modernă structura odelor s-a schimbat (inclusiv conţinutul) (v. Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu. Toate aceste forme de poezie sunt detestate de eul liric care îşi doreşte o poezie ieşită din contingent, deloc ocazională.

În viaţă e bine să poţi să te-ntorci,¹⁰ – în acelaşi timp, eul liric se arată conciliant, lăsând loc de întoarcere, de bună-ziua, trăind într-un perfect echilibru moral şi emoţional . Cu alt sens: e bine să poţi să te întorci în locurile şi timpurile care ţi-au produs cândva bucurii.

Deci nu îmi spăl, în public, rufele.¹¹– decenţa , loialitatea, dar şi înţelepciunea îl împiedică să aibă o atitudine neconformă cu principiile sale de pace,, armonie, bună-înţelegere.

Urăsc mirosul de praf de puşcă,¹² –este mirosul războiului, al crimei.

Chiar dacă e ars pentru artificii,¹³ – acelaşi miros e şi cel produs de artificii. A urî şi un asemenea miros, înseamnă  şi a refuza solemnităţile, manifestările grandioase, adesea exagerate.

Mă plictisesc, din „n” şi „n” motive,¹⁴ –eul liric se comportă ca un om obişnuit, comun, capabil de orice sentimente, inclusiv de trăirea unui sentiment de plictiseală.

Nu cred în vise şi nu sug iluzii.¹⁵ – omul comun este lucid, refuzând bucuriile facile.

 

Nu mă grăbesc să mulg, să trag concluzii,¹⁶–  omul comun este echilibrat, aparent lent, care nu forţează concluziile unor fapte sau discursuri.

Iau, tot mai des, calmante, vomitive.¹⁷  – acest echilibru e doar aparent, în realitate omul trăind din plin emoţiile şi sentimentele, reacţionând la orice stilul exterior sau interior

Ne-nduplecat de faste auspicii  (şi delicii),¹⁸ – acest echilibru a devenit o deviză care îi permite să rămână acelaşi indiferent de victorii, măriri, sorţi favorabile.

Un leu care în cuşcă (totuşi!) muşcă.¹⁹ – această atitudine aparent defetistă, nu este în realitate decât un mod de a-ţi conduce destinul, de a-ţi accepta soarta, dar şi de a rămâne măreţ, demn, cu calităţile intacte.

Această lucansă a fost prima scrisă din cele 15 şi este o lucansă dublă, având rimele:

  trufele –  rufele        

  porci – întorci

  pagode –  ode

  corăbii –  săbii

  puşcă –  muşcă

  artificii – delicii

  motive –  vomitive

  iluzii – concluzii

A doua sursă de inspiraţie pentru lucanse a fost un excelent studiu la poezia Cerceii a lui Eugenio Montale semnat de DˊArco Silvio Avalle şi tradus de Michaela Horneţ, dar mai ales nota 17 de la pagina 604 a antologiei Poetică şi stilistică. Orientări moderne. Prolegomene şi antologie de Mihai Nasta şi Sorin Alexandrescu, Editura univers, Bucureşti, 1972. Imaginea „schemei” textului este absolut tulburătoare, cerceii fiind de fapt imaginea ascunsă a versurilor (cea ce se întâmplă şi în lucanse). Îmbrăţişările nu ne trimit la un gest erotic, ci la un joc al rimelor.