Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI– 10 iunie 2016 (19)

dialog-03-august-dimineataCORNEL PAIU: Credeţi că există şanse să se depăşească vreodată această stare de fapt?

LUCIAN STROCHI: Da. Dar nu foarte curând.

CORNEL PAIU: E posibil să vedem cât de curând sau măcar în viitor pe intelectual de marcă, rasat, educat, de elită implicat în viaţa societăţii, entuziast şi motivat de altruism?

LUCIAN STROCHI: Şi astăzi sunt asemenea intelectuali. Exemplele sunt prea numeroase pentru a fi date. Academicieni, istorici, scriitori. Dar şi profesori, medici, preoţi, ofiţeri, judecători. Să dăm un exemplu concret: ce te îndeamnă pe tine preotul Cornel Paiu să te implici în societatea civilă, în cultură, ajungând profesionist în poezie, plastică, să organizezi atâtea simpozioane, conferinţe, manifestări de prestigiu. Sau doctorul Dan Gabriel Arvătescu?  Sau inginerul  Dan Dimitriu? Sau profesoara Eva Lazea? Sau profesorul Alexandru Cramer? Sau profesoara, pictoriţa, scriitoarea Violeta Lăcătuşu? Sau familia Mihaela şi Emanuel Nazaritean? Sau Familia Minodora şi Vasile Ursachi? Sau ziarista Flora Ordean? Sau pictorul Cristinel Prisacaru?