CORNEL PAIU: Dacă ar fi să ţineţi în Aula Academiei Române un discurs despre Patrie cum l-aţi intitula? 

LUCIAN STROCHI: Laudă limbii române, laudă poporului român, laudă patriei române.

CORNEL PAIU: Care ar fi ideile principale ale acestuia? Fraza de început şi cea de final?

LUCIAN STROCHI: Aş evidenţia virtuţile limbii române, avantajele ei faţă de alte limbi (fonetismul –de pildă), faptul că această limbă a creat capodopere. În această limbă s-a scris Luceafărul şi Mioriţa. Apoi aş vorbi despre poporul român, căruia îi aparţin prin tot ce îmi aparţine, la la cuvânt la sânge şi în fine aş vorbi despre patria română, pe care am visat-i vie, inteligentă, generoasă, poate prea bogată. Nu am gândit până la acest nivel discursul…

CORNEL PAIU: Aţi dori să-l prefaţaţi cu-n motto? Dacă da, care ar fi acela?

LUCIAN STROCHI: Nu trebuie să folosim întotdeauna mottouri. Uneori e o dovadă de slăbiciune…intelectuală, aşa cum poate fi şi citatul. Dar, recunosc, în cazul lui Costache Negruzzi în Alexandru Lăpuşneanul mottoul devine mnemotehnic, parte sublimă a operei.