CORNEL PAIU: Cum vi se pare, de pildă, un Napoleon?

LUCIAN STROCHI: Nu ştiu exact la cine sau ce te referi. Un napoleon, ca şi un cocoşel, ca bani de aur, îţi putea aduce la noi, într-o anumită perioadă, ani grei de puşcărie. Dacă ne referim însă la Napoleon I, de două ori Împărat al Franţei, el poate fi considerat cel mai mare criminal în serie al francezilor (numai în campania din 1812 din Rusia au murit 495000 de francezi!), dar şi Corsicanul care a transformat Franţa într-o mare putere militară, culturală, politică. În acelaşi timp el a divizat Franţa în două, făcând desuetă Regalitatea, care evident nu s-a predat prea uşor. În acelaşi timp să nu uităm codul juridic napoleonian, cel mai modern al Europei în acea vreme, cu principii şi chiar formulări valabile şi astăzi. Napoleon I a intrat în legendă, în mit, în folclor. Nu spunem noi: „…doar nu sunt un Napoleon să pot face două lucruri diferite deodată?!?”. Napoleon a arătat Europei cât de şubredă este, cât de anacronice sunt Imperiile. Văzut întâi ca Eliberator (un fel de Simon Bolivar!), Napoleon îşi dezamăgeşte crunt admiratorii, aceştia anulându-i dedicaţiile de pe operele lor (vezi Beethoven şi Eminescu  – Odă (în metru antic). Şi astăzi francezii au opinii diferite în legătură cu Napoleon: de la contestare, chiar ură, la adulaţie aproape religioasă. Să nu-l uităm însă şi pe Napoleon III, cel care într-un joc de cuvinte în franceză îşi „pierdea dinţii la Sedan”, pierzând războiul cu Germania în 1870, dar care a fost un prieten sincer al Românilor, ajutându-i în lupta lor pentru Unire.